Draga Mosule...

Nu ti-am mai scris de ani buni si vreau sa stii ca imi pare rau..Imi pare rau ca pentru o vreme eu nu am mai crezut in tine si chiar si atunci cand am crezut, nu am inteles cu adevarat care e rolul tau.Regret ca m-am suparat atunci cand ai incetat sa imi mai aduci daruri sau atunci cand nu mi le aduceai pe cele mai potrivite.

Anul asta, te rog sa-mi dai puterea de a-i tine langa mine pe cei la care eu tin si te rog sa mai indesi la tine in sac putina rabdare si intelegere pentru mine.Mosule,stiu ca am fost egoista tot anul, delasatoare,uneori poate rautacioasa si nedreapta cu cei din jur...Totusi,in strafundurile fiintei mele( foarte la fund) am ramas acelasi copil bun la care veneai cu drag an de an.Si trebuie sa recunosti si tu ca atunci cand imi propun sa fac fapte bune,chiar le fac.

In rest,mi-as mai dori ceva calm si rationament  pentru situatiile limita (stii tu care).Dar doar daca au loc in sac.Cam atat cu lista cadourilor pe care le vreau si nu se gasesc in mall-uri.

Daca totusi tii neaparat ca bradul meu sa nu faca umbra degeaba, vezi ca in Afi erau multe lucruri frumoase.

Te astept!

Sunt un suflet ce ar plange daca nu l-ai mai tine in brate..

Imi doresc sa fiu eu cea care iti va spune candva :"Te astept acasa.".

Tu mai stii cine esti?

M-am plictisit de mine..

Imi dau seama ca nu o sa invat niciodata ca oamenii sunt asa cum sunt si nu cum mi-as dori eu.Relatiile dintre ei sunt mai mult decat tinutul de mana si saruturile din statia de autobuz.Depasesc barierele "acum" si "aici" si plutesc deasupra timpului atata timp cat cele 2 parti permit asta.

Am un crez idilic despre ceea ce ar putea insemna dragostea, si nu are nicio legatura cu ceea ce vad zilnic in jur.Dragoste e atunci cand altcineva iti poate simti sentimentele si cand nu isi imagineaza o noua zi fara tine,ea nu e pentru azi,pana maine sau pe vecie;ea dureaza atata timp cat in inima iti incape atata sentiment.

Uit cine sunt cateodata in galopul zilnic in care traiesc,iar lacrimile mi se innoada in barbie atunci.

Si atunci cand uit cine sunt, scriu.

Scriu pentru ca atunci cand sunt ranita,dezamagita sau trista,simt ca literele ma imbratiseaza si se intrec in cuvinte de incurajare.Si mai scriu pentru ca las pe randuri mare parte din suspinul meu.

Scurt moment de autocompatimire

Am un spirit inocent imbracat in haine de oameni mari.Am multe temeri si ma agat mereu de oamenii din jur.Inca nu am invatat cum sa opresti sufletul cand doare.Sunt dezamagita cand cei care ar trebui sa-mi fie alaturi decid sa se indeparteze in momente ca astea.

Pe bune ca as avea nevoie de o imbratisare in momentul asta.

Femeia care te iubeste este aceea de care ti-ai dori in unele momente sa scapi.Femeia pe care o iubesti iti va reaminti constant cat de prost ai fost ca ai lasat-o pe prima sa plece.

Sunt construita sa fiu o prioritate in viata celui de langa mine si nu am de gand sa schimb asta.

EU.

Nu mai visez la perfectiune de mult timp.Sunt complicata,dificila si greu de inteles.Sunt eu,in singurul fel in care pot fi si am dreptul sa fiu asa cum sunt.Timpul e scurt si nu-mi fagaduieste sa fiu altceva decat sunt.Un suflet de copil inchis intr-un corp de om mare ce se opune vehement maturizarii.

Sunt eu asa cum imi doresc in fiecare zi,construiesc mereu cu mintea noi lumi.Lumi in care rareori decorul se aseamana,insa ceea ce ramane intotdeauna neschimbat sunt eu.Dar mereu alte vise,alte ganduri,alti oameni..

Ma aflu intr-o permanenta cautare de brate dornice sa ma imbratiseze si cateodata ma plictisesc de mine insami.Atunci cand se intampla asta, imi disec mintea si-mi intorc personalitatea pe dos.Si totusi, sunt aceeasi eu.

Sunt eu, care imi traiesc poate mult prea tarziu copilaria,sunt un val de imperfectiuni ce se dorea pana nu demult perfect.

Si daca toti pleaca?

Tu, cel care citesti acum aceste randuri, stii ce e in sufletul persoanei de langa tine?

Te-ai gandit ca poate chiar in momentul asta persoana aia are sufletul zdrobit si o mie de ganduri negre?

Poate simte ca si mine ca pe restul ii doare undeva de ea si ca nimeni nu o intreaba nici fugitiv cum rezista cand sunt atatea care o apasa si o trag in jos.Poate ea nu e genul de persoana care sa se lamenteze si incearca sa mearga inainte cum s-o putea.Poate asa sunt si eu, dar asta nu inseamna ca nu doare cand altii trec atat de usor pe langa ceea ce ma doare.Lacrimile nu reprezinta doar apa aia ce mi se scurge uneori din ochi,ci ceea ce unii incearca sa astupe in fiecare zi.

Si daca toti pleaca, nu-i poti tine tu in loc.

Suflet stors

Oamenii sunt complicati.Relatiile dintre ei sunt si mai dificile.

Priviti din perspectiva relatiilor,oamenii se impart in doua categorii: cei care pleaca si trantesc usi in urma lor si cei care asteapta in spatele usii ca ceilalti sa le deschida iar.Sunt oameni care redeschid aceeasi usa si oameni care mor de nerabdare sa o faca, si totusi nu o fac.Oameni care vin si pleaca si oameni care stau in loc.Sunt oameni ca mine,ca tine,si ca ei.Unici si la fel in acelasi timp.

Nu m-am suparat cand mi s-au inchis usi in fata sau pur si simplu nu mi s-au deschis.Am stiut ca usile la care am batut sunt cele prin care mi-era sortit sa intru si am asteptat.

Odata deschisa o usa,totul e predispus schimbarii: sufletul ti-e divizat, faptele ti se raporteaza la altcineva si tot ce traiesti si simti ti se pare ca e unic,particular si individual, cand de fapt toata lumea trece prin acelasi lucru.Nu e usor sa deschizi o usa si cu atat mai mult sa stai de cealalta parte a ei,insa odata deschisa trebuie sa realizam ca altcineva depinde acum de ceea ce simtim,traim sau spunem noi.Ca cineva se bucura cand ii acordam atentie sau ii spunem o vorba buna si se intristeaza cand nu o facem.Ca acum exista cineva caruia ii pasa probabil mai tare decat si-ar dori si noi il ranim cateodata.Ca zambetul cuiva sta in puterea noastra si totusi nu intotdeauna il daruim celui de langa noi.

O vorba cat de mica,un gand necugetat sau o fapta inconstienta poate duce la inchiderea irevocabila a usii pe care voi v-ati chinuit atat sa deschideti.


P.S.: Ar trebui sa renuntam la gradul mare de egoism de care dispunem atunci cand avem o usa deschisa.

In fuga imi las cateva idei sa curga pe randuri.Mi-e atat de bine incat mi-e teama sa ma mai bucur de ceea ce am.

Cu tine pana la capatul lumii

Sunt clipe in care capat puterea zeilor si simt ca nu e nimic omenesc ce m-ar putea tine in loc.Clipe in care ma zbat de atata energie si cand as face drumuri in jurul lumii fara sa obosesc.Si cand simt ca as putea construi o lume intreaga cu tot ce simt pe dinauntru si ma chinuie intr-un mod ciudat si sublim.

Cu tine nu-mi mai e frica sa zambesc pentru ca acum stiu ca e cineva care vegheaza asupra zambetului meu si care nu va permite nimanui sa-l constranga.Tu mi-ai reconstruit aripile cand altii mi le calcau in picioare si m-ai invatat din nou sa zbor cand eram pusa la pamant.Ti-as multumi dar stiu ca nu are rost pentru ca iubirea nu se poate recompensa decat cu iubire.Nici mai mult,nici mai putin de atat.

Cu tine ma simt ca un copil in dimineata de Craciun in fiecare zi :)

Care-i treaba cu Te Iubesc?

"Te iubesc"= verb predicativ exprimat prin predicat verbal,persoana a IIa, singular,diateza activa, verb tranzitiv,diateza activa+"te" =pronume personal,forma neaccentuata etc.

Pare simplu,insa ceea ce cuvintele astea cuprind e mult mai complex de atat.

Este unul dintre putinele forme verbale care nu se rezuma la a fi rostite,ci traite ori simtite.Dar, cum facem cand acest cuvant devine un simplu cliseu verbal,lipsit de vreun pic de valoare?

E singurul verb care nu suporta forma de imperativ.Nu poti ordona iubirea cuiva,nu o poti opri sau astupa oricat de mult ti-ai dori tu. 

Am remarcat de-a lungul timpului ca barbatii au o anumita retinere in a rosti aceste 2 cuvinte si faptul ca blameaza femeile ca le cer acest lucru.Dar voi nu intelegeti ca femeile nu vor sa auda vorbele astea ci sa le vada.Te iubesc-ul asta este egal cu respectul, prietenia, admiratia, devotamentul pe care voi il puteti oferi sau nu.

Si Te iubesc nu se rezuma doar la asta.Reprezinta un intreg univers proiectat in jurul unei alte persoane si imposibilitatea de a privi macar o clipa in afara lui.Inseamna sa pierzi sirul sentimentelor oferite si sa nu ceri nimic in schimb, sa renunti la independenta sentimentala si sa te arunci in cele mai ciudate povesti de iubire fara sa privesti macar o clipa la ceea ce lasi in urma.Inseamna sa inveti sa visezi alaturi de cineva,sa-ti abandonezi ratiunea si discernamantul.Si stii de ce?Pentru ca atunci cand iubesti altcineva reprezinta ratiunea,discernamantul si puterea de a zambi in fiecare zi si aceste cuvinte iti dicteaza in continuare pasii.

Nu-mi place sa fiu singura,doar ca uneori simt ca nu e indeajuns aer pentru 2 oameni aici.

Inca omul

Vine o vreme in viata fiecarui om cand simte nevoia de a cere mai mult decat ceea ce i-a fost dat.Cand, in spatele ochilor se formeaza rauri de asteptare a unor adevaruri niciodata rostite si cand acel "de ce" are o rezonanta mult mai puternica in pieptul lui.Cand raspunsurile simpliste nu il mai multumesc si cand incearca din rasputeri sa inteleaga,sa afle,sa stie de ce intr-un moment al existentei sale drumul sau a luat o intorsatura neasteptata sau de ce de la inceput i-a fost dat acest drum pe care urma sa calce.Talpile ii sunt ranite, iar sufletul pe care l-a tarat pana aici dupa el e si el obosit.Omul asta nu a vrut sa-si lase sufletul in spate,desi poate ii era mult mai usor fara o alta povara in spate.Dar el a vrut sa ramana om pana la sfarsit,iar oamenii adevarati inca mai au sentimente.Astazi, tot el, povara grea,l-a oprit din drum si l-a facut sa sufere iar.E o decizie grea pentru cel ce inca mai e om: nu-si poate abandona sufletul desi drumul ar fi mult mai scurt si mai facil fara greutatea unui suflet.

Si pe drumul asta lung, "inca omul" s-a legat de altii ca el, care au renuntat insa la un anumit punct.Desi poate aceia l-au ranit in alte dati,cel ce inca mai e om si-a strans palmele in jurul palmelor lor si i-a tras dupa el cand ei renuntasera sa mai inainteze.In locul unde ceilalti au fost odata cazuti, "inca omul" si-a pierdut timp pretios din drumul ce-l avea in fata,sentimente,vise,iluzii,insa ceea ce "inca omul" a adunat intotdeauna dupa ce ceilalti s-au lipsit de ea a fost increderea lui.

"Inca omul" e pe un drum pustiu si astazi a stat iar in loc.Pe drumuri alaturate sunt fiintele lui dragi,insa ei au renuntat la a mai fi oameni de un timp si avanseaza rapid spre destinatia finala.Acum sta in loc si spera sa poata intr-un punct sa lege drumul sau de cel al celor dragi, intinde in van o mana spre cei catre care el ar fi intins nu doar o mana,ci intreaga lui suflare doar pentru a-i ajuta.Ceilalti insa,din neatentie sau poate din lipsa de interes nu-i vad chemarea.Cel ce inca mai e om isi retrage intristat mana si o alatura corpului sau deja slabit;nu e prima data cand mana sa nu-si gaseste corespondent in lumea inconjuratoare si totusi el mai spera.Spera ca intr-o zi cei din jur sa-i vada tristetea din ochi si poate cine stie,sa i-o astupe..

Cuvinte nepotrivite

Aproape august si dimineata; 2 cuvinte mi-au traversat corpul si copiind mimetic o scena de film prost mi-au navalit peste buze inainte ca eu sa le pot constientiza.
Erau acele 2 cuvinte care in lumea noastra sunt conditionate,calculate pe numar de persoane si absolut niciodata nu se daruiesc gratis, asteptandu-se in schimb macar replica din acelasi film prost.

E o treaba a dracu' de complicata cand bucata aia de carne din piept intervine in viata de zi cu zi a insului.

Eu..Incotro?

Imi iau ramas bun.Nu,inca nu plec in vacanta, insa am decis sa-mi abandonez discernamantul si sa ma abandonez hazardului.Mi-am bagat viata la spalare automata, la 40 de grade pentru a nu o sifona.Au fost prea multi care au uitat sa-si stearga picioarele pe presul de la intrarea ei.

Am devenit o punte de batalie pentru personalitatea mea mult prea complicata si ideile dobandite pe parcursul anilor.Sunt zile in care plang,rad,ma enervez,tip, si zile in care le combin pe toate intr-o singura stare de dispozitie.Sunt un mix de sentimente, de la altruism la egoism,de la ura la iubire.Sunt zile care se deruleaza mult prea repede si altele care se tarasc in urma timpului.

Fac schimbari peste schimbari, ma razgandesc, schimb la loc, schimb in acelasi fel sau in mod diferit,si totusi pentru ce?Viata mea e destul de buna daca eu am trait atata timp in ea.

Am ajuns sa nu ma mai recunosc nici in limita bunului simt.Cred ca ma aflu in plin proces de maturizare.

Si totusi..eu incotro ma indrept?

Increderea in sine a unui om este tot ce ii ramane intr-un final; e important ca atunci cand ceilalti renunta sa mai lupte alaturi de tine in batalia numita viata, tu sa continui sa crezi in ceea ce esti si in ceea ce poti realiza de unul singur,fara ajutorul a terte persoane.

Ma tratez asa cum imi doresc sa ma trateze barbatii de langa mine.Am incetat sa mai plang cand sunt singura si am invatat sa ma propulsez in postura de protagonista a propriei mele vieti.Nu mai cer sa fiu iubita de cei din jur,pentru ca am invatat sa ma iubesc singura indeajuns pentru toti.Nu sunt geloasa pe alte femei pentru ca sunt unica in felul meu particular.Nu mai retin oamenii in viata mea daca ei nu-si mai doresc asta si nici eu nu mai fac parte din viata celor ce mi-au ramas indiferenti.Am inceput sa ma accept ca un intreg si astept acelasi lucru si de la ceilalti.Nimeni nu ma mai poate face sa ma simt inferioara pentru ca eu am incetat sa le mai permit.Nu ma mai tem sa fiu lasata singura, pentru ca stiu ca de azi sunt capabila sa-mi duc drumul si fara companie.


Astazi am incetat sa mai fiu fata care tine de mana un baiat care intoarce capul dupa o alta si am devenit eu acea "alta".

O Privire In Contemporan

Detinem echipamente din ce in ce mai performante iar tehnologia a atins cote inimaginabile pentru generatiile anterioare.Si totusi am uitat.Noi oamenii suntem din ce in ce mai singuri si mai tristi.
Se pare ca ne-am pierdut treptat capacitatea de a fi fericiti asa cum suntem, cu toate lipsurile sau neajunsurile vietii.Oamenii mai au insa vise, dar vise care se rezuma in mare parte la a succede un loc privilegiat in societate.
Nimeni nu mai viseaza sa faca fericit un alt om,nimeni nu mai are curajul de a-si incredinta cu adevarat viata unui seaman.
Am uitat tot ce trebuia sa retinem..

Atelier de suflete

Si oare galagia din capul meu isi va gasi vreodata o reflectare perfecta in capul altcuiva?Erau zile in care credeam ca stiu cine sunt si incotro ma indrept, dar constat personalitatea mi-e lovita constant de zeci de pareri, de refuzuri, de impotriviri.Si vreau sa lupt pentru ca viata m-a invatat pana acum fidel toate tehnicile de supravietuire a propriilor idei.

Deseori ne prostituam sufletul; il dam pe sume derizorii unor oameni de nimic.Il inmanam cu speranta de fiecare data si  cand il primim inapoi ochii se indreapta greoi spre el, spre acelasi biet suflet ce a trecut prin atatea maini necunoscute.Cate maini murdare nu au atins sarmanul suflet si cate nu l-au ratacit prin locuri straine?

Daca ar avea glas probabil ar zbiera de furie si de durere,pentru ca de cele mai multe ori ,oamenii apreciaza sufletul la valoarea bursei.Lovit si bolnav,el nu inceteaza sa mai creada ca intr-un piept se va face odata loc si pentru el.Speriat si timid,va starui iarasi in mainile altuia plin de speranta si incredere.

Iubirea se imprima pe zidurile timpului si tot el este cel ce o destrama.Iubirea inseamna mult mai mult decat 2 oameni si strangerea palmelor lor.Iubirea trece dincolo de saruturi,pasiune sau atractie.Doar timpul si rabdarea construiesc ziduri de sentimente in jurul oamenilor.Iubirea porneste de la o atingere,de la simpla atractie dintre doi oameni,recunostiinta sau admiratie.Ceea ce le urmeaza este mult mai complex si invariabil.Iubirea nu e stabila decat daca timpul ii permite.Iubirea trage totusi uneori timpul inapoi si reinvie trecuturi.Aceste doua fenomene se afla in stransa interactiune si interdependenta.Iubirea si timpul duc un razboi continuu.Cateodata iubirea castiga,alteori ea pierde :)

Intr- o lume plina de egoistele euri nu mai e loc de noi.Oamenii nu mai cred unii in altii,iar eu ma simt ca singura proasta optimista care spera ca intr-o zi visele sa-i bata la usa.

Si de asta azi as vrea sa ne oprim intr-o poza, sa lasam orele sa treaca pe deasupra capetelor noastre fara sa ne stearga vreun capitol din povestea noastra.Sa lasam sa treaca si ceea ce am fost ieri, 2 straini ce poate s-au ranit reciproc si sa uitam ca putem redeveni aceiasi intr-un maine atat de apropiat.

Nu stiu cand a inceput totul, cand a trecut primul zambet,prima atingere,primul sarut si nici nu stiu cand o sa se termine.Nu stiu care dintre noi va plange in final si nici cine va pune punct.Nu stiu daca voi regreta ca am fost incoerenta in ganduri sau ma voi multumi cu toate amintirile in 2.

Asa cum barbatul nu trebuie sa recunoasca niciodata ca si-a inselat sotia, femeia nu trebuie sa recunoasca faptul ca exista altele mai frumoase decat ea.

De ce sentimente adevarate?

De ce?


Pentru ca nimic din toata lumea asta nu-ti poate opri zambetul atunci cand iubesti.Pentru ca e cel mai frumos lucru din lume sa stii ca cineva se gandeste la tine in fiecare dimineata si te viseaza obsesiv noapte de noapte.Si pentru ca e incomparabil sa tii la cineva din toata fiinta ta, sa-ti vina sa urlii de atata sentiment si sa te torturezi pe dinauntru nestiind cum sa arati.Ca vrei sa faci orice,ai rupe bucati din tine numai sa vada, sa simta, sa creada.Ai smulge-o pe nefericita-ti inima daca ai avea puterea si i-ai aseza-o in palma fara pic de remuscare.




E incredibil sa stii ca orice ar fi, chiar daca lumea s-ar surpa si cei mai inalti munti ar ceda, un cineva tot ar ramane acolo langa tine.Umar langa umar, geana langa geana, cu mainile mereu impreunate.Mereu voi 2, independent de restul.


Pentru ca desi te sperie ca timpul tot mai trece, ramai tot langa ea, si-ti vine greu sa crezi ca un simplu om poate da nastere unor astfel de trairi.Iti vine greu sa crezi ca un simplu om ca tine poate cuprinde in pieptul lui atatea sentimente.Si te sperie ca ai face orice pentru un altul, un altul care nu esti tu, si totusi continui cu disperare pe acelasi drum, langa aceiasi ochi, mereu aceiasi ochi.Trec zile,trec luni, timpul tot trece si ramane mereu aceeasi pereche de ochi.


Iubirea e extaz, inaltare, sclavie, obsesie, dependenta, e o pasiune jalnica.E inaltarea sufletului si terfelirea  orgoliului.


Iubirea e mult mai mult de atat, dar doar un suflet imprimat pe o coala ar putea sa o defineasca in profunzime.Cand iubesti nu mai exista tu si eu,nu mai exista nici macar noi, cand iubesti exista doar un suflet reintregit.Si merita sa alergi o viata pentru a-i gasi jumatatea.Cu fiecare suflet reintregit universul se recreeaza.




Uite de asta.E greu sa iubesti cu adevarat, sa treci peste comformismul ce ne caracterizeaza.Un conformism care ne impinge spre relatii pasagere si care erodeaza treptat sentimentele veritabile.


Lasa-te dominat, rapus si iubit si doar asa vei intelege cuvintele mele.

D'ale vietii

Poate nu doar o data ti-ai dorit sa strangi lacrimile unui om si sa le plangi tu...

Cateodata nu e nevoie ca viata sa te loveasca direct pentru a te supune cruzimii ei.Poate ai resimtit nevoia acuta de a-ti dona zambetul de ieri unuia care nu mai stie cum e sa zambesti.Si cand acel cineva cantareste mai mult de jumatate din sufletul tau, te simti indreptatit sa te opui firii, sa urlii la cer, la zei, si la lume pentru nedreptatea comisa.Si tot mai speri.Speri ca vei fi auzit,ca va fi mai bine..Speri pentru ca tu inca mai poti sa o faci.Adu-i aminte si celui ce plange cum e sa speri.


Oricum ar fi, ramanem fiinte subiective.Nu ne recunoastem greselile si cu atat mai putin pe cele ale apropiatilor.

Contradictie bipeda

Uneori gandesc cu sufletul si alteori simt cu creierul.O parte de mine a aruncat convingerile ca destinul trebuie sa fie precedat de un plan mental bine stabilit, si a inceput sa simta fiecare secunda, fiecare ticait al ceasului universal, care ne anunta clipa de clipa ca timpul trece.

Da, timpul trece, viata trece, chiar si sentimentele se erodeaza de-a lungul vremii. Am pierdut multe ocazii, multe sanse, multi oameni din cauza firii mele calculate si rigide. Poate eram dominata si de un strop de conformism.Dar am inteles ca totul trece si ca de foarte putine ori ne este acordata o sansa de 2 ori.Si asta mi-a lasat urme adanci si vizibile in suflet.Cu fiecare om care pleaca din viata ta, sufletul iti mai moare cu o secunda, cu fiecare om pe care il lasi sa plece din viata ta, sufletul iti mai moare cu un veac.

Traim cu speranta de a ne intregi intr-o zi sufletul, cu iluzia ca intr-o zi oamenii dragi ne vor fi mereu alaturi.

Si cealalta parte ma indeparteaza de  tumultul de sentimente si trairi si ma arunca intr-o realitate dogmatica, bazata pe calcule critice si analize profunde.Ma retine in a-mi da ascultare sentimentelor si-mi ordona rabdare la fiecare pas.Ea nu mai crede in oameni decat in masura in care ei devin mijloace de apropiere a scopurilor propuse.

Si sansele carora le intoarcem adesea spatele? Sansa de a alege o noua cale sau dimpotriva, una bine cunoscuta, sansa de a acorda unui om a 2a sansa cand totul in jur se rezuma la o singura oportunitate pentru fiecare om..Ce facem cu ele?Uneori, suntem mult prea ocupati pentru a le putea observa, sau pur si simplu dezinteresati si plictisiti.

O sa-mi dezbin personalitatea si o sa las in mine doar ceea ce este curat si imatur.O sa aleg drumul al carui traseu nu-l cunosc,pentru ca azi m-am saturat sa ma raportez la majoritate.
In pofida luptei destinului de a-mi indupleca semetia, eu o sa continui sa cred si sa lupt, cu riscul de a ajunge singurul om care mai crede in oameni.

Elementele fundamentale sunt intotdeauna de ordinul singularelor : o singura viata, o singura inima, un singur suflet pereche.

Se intampla uneori ca stropii de ploaie sa-ti trezeasca amintiri adormite de mult, se intampla ca simpla cadere a unei frunze sa schimbe cursul firesc al vietii.Si cateodata se intampla ca drumul unora sa se termine brusc sau destinele oamenilor sa se separe intr-un anumit punct.

Si ati observat vreodata ca intotdeauna preferam sa vorbim despre altii si sa ne sustragem din discutiile despre noi insine?

Baliverne de vara

Egoismul te face uneori sa crezi ca oamenii de langa tine nu ti-ar lua niciodata umarul pe care iti prabusesti capul in momentele de cumpana, si  lectia asta e una dintre cele mai greu de invatat.Spun una, pentru ca sunt inca atatea pe care nu le stiu.

E greu sa accepti ca nu esti parte din viata altcuiva, un altcineva care pentru tine reprezinta trecutul,prezentul si mare parte din viitor.Cum ar putea sa fie altfel, cand imprejurarile te determina sa crezi in tine la superlativul absolut,si nu doar sa crezi, ci si sa fii la cota maxima la care iti poate ajunge fiinta?
Chiar si azi stau si ma gandesc care au fost motivele pentru care oamenii in care altadata credeam au devenit  simple himere de a caror existenta ajung cateodata sa ma indoiesc.


La ce folos pana la urma amintirile?Te trag inapoi, iti tin sufletul agatat intr-un trecut de care poate tu vrei sa te desprinzi.Viata ar trebui sa fie simpla, dar lucrurile simple sunt cele mai complicate.

Nu stiu ce vreau,cine sunt, sau unde voi ajunge.Nu gasesc nicio scapare de timp sau de destin.Nu stiu sintagme inteligente si nici nu folosesc cuvinte pompoase, dar imi doresc ca atunci cand ajung la finalul drumului meu,lung sau scurt, sa nu am nimic de regretat.

Tot copil

      Trupul m-a tradat,a crescut fara consimtamantul meu, timpul mi-a scuturat sufletul intr-un mod grotesc si rapid.Si stii ce-i ciudat?Ca eu am ramas la fel...

      Acelasi copil de altadata, care viseaza sa se indragosteasca intr-o zi cu adevarat, care isi doreste ca prietenia sa dureze o viata, care isi iubeste viata oricat de tarfa ar parea uneori,care inca mai asculta Vama Veche,desi majoritatea au incetat sa o mai faca.Ma sperie omul mare care incearca sa se instaleze in mine de ceva vreme.

      Refuz sa cresc, vreau sa continui sa cred in mare, sa ma bucur de zile pentru simplul fapt ca vin si trec,vreau sa raman copil.Odata ajunsi mari,oamenii nu mai pot spera sau crede.Oamenii mari traiesc doar pentru a-si tari in spate zilele ce trec peste ei.Si eu nu sunt inca pregatita.
     Vreau sa petrec nebuneste, vreau sa nu ma gandesc la consecinte,vreau sa ma mai indragostesc o data de cele mai nepotrivite persoane,vreau sa mai cred o data in oameni.Pentru ca imi place si vreau sa raman copil.Macar cativa ani de acum incolo.

Scriu cu sufletul o poveste noua in fiecare zi.Intunericul imi lasa la plecare un capitol de abia deschis de fiecare data.Am oameni de intalnit,de amintit, de multumit,de iubit, de placut, de uitat.Am sentimente pe care nu le-am incercat niciodata si pe care ma simt datoare sa o fac.Si timpul se scurge, el nu sta in loc dupa oameni nehotarati, slabi sau lasi si nu iti da decat doua variante: sa i te alaturi sau sa stai in loc in timp ce el trece pe langa tine.Nu a fost niciodata timp pentru regrete, indoieli, amanari, si totusi s-a gasit intotdeauna o bucatica din el pentru a crea vise si a le propulsa pe podiumul realitatii.Ochii se deschid si se inchid intr-un ritmatic si continuu sonet, iar tu trebuie sa stii ce sa le oferi atunci cand sunt deschisi sau inchisi.Calea cea mai grea a vietii e sa alegi sa traiesti.

Un capitol incheiat

Iata cum au trecut si anii de liceu.Cate vise si sperante sculptate pe peretii unei cladiri, cate inimi au trecut aivea printre ei si cate iubiri nu s-au implinit aici?Acum 4 ani nu era mai mult decat o cladire veche, dar azi in fiecare colt dainuie cate un vis implinit sau nu.Aici am legat tot ce a fost mai frumos pana acum, aici am simtit cu totii ca avem puterea de a zbura.Ne-am luptat cu ideile altora, ne-am sustinut si am ripostat cand simtit asta.Aici, imi las copilaria si o parte din sufletul meu, in locul in care am aflat ca merita sa lupti pentru ceea ce iti doresti.Locul in care am actionat complet irational pentru prima data, cand m-am incumetat sa incerc lucruri noi si am format prietenii cu oameni mult diferiti fata de mine.

In Matei Basarab am gasit ecoul gandurilor mele si nu voi uita niciodata acesti minunati ani.Regret doar ca au trecut prea repede, parca mai ieri eram o boboaca speriata si curioasa de ceea ce liceul mi-ar putea oferi.Azi, pasesc spre iesire cu aceeasi emotie dar si cu un mare gol in suflet pentru ca anii s-au scurs.

Cine spunea ca lucrurile bune sunt bune pentru ca trec repede avea mare dreptate si poate pare o banalitate, dar anii de liceu nu se uita niciodata.Acum, ca privesc in urma realizez ce acum 4 ani nu puteam concepe, ca o simpla cladire veche poate pastra secretele si amintirile atator generatii.Aici, am simtit cum sufletul mi se ridica din corp si cum capul mi-o ia razna din motive din cele mai variate, de la dragoste la bauturi alcoolice.

Proiectati sa rezistam.Sau poate nu..

Esti langa mine acum, dar cate zile,cate nopti,cate lacrimi se vor scurge pana ne vom desparti din nou drumurile?Am in suflet atata iubire si toata e numai pentru tine,totul in mine si in jur se rezuma doar la tine.Si nu ma intreba cum de-am rezistat atata vreme fara imbratisarea ta,de fapt nu spune nimic, doar taci si lasa-ma sa ma bucur de visul ce-l traiesc chiar acum.Si totusi timpul trece si odata cu el aduce un ton nostalgic,stiu ca se apropie clipa in care mainile noastre isi vor da drumul si fiecare isi va urma pasii ca si pana acum.

Si acum ca pleci as vrea sa te rog sa nu ma uiti si sa-ti mai aduci macar cateodata aminte de mine.Si vreau sa-ti amintesti de mine ca cea care te-a iubit intr-atat incat te-a lasat sa pleci cu jumatate din toata viata ei.Si as mai vrea sa-ti mai spun ceva...Daca te vei intoarce vreodata si nu ma vei mai gasi tot aici, sa stii ca rasuflarea mea tot tie o sa-ti apartina chiar daca o sa stau langa umarul altcuiva, sa stii ca respiratia mi se va opri la fiecare zgomot al usii, de fiecare data cand imi va suna telefonul ma voi ruga la toate fortele posibile ca tu sa fii de cealalta parte a firului.

Te iubesc mult.Poate mult prea mult.Daca te-as iubi mai putin as avea probabil puterea de a te tine langa mine,te-as strange atat de tare in brate incat am crea ziduri inalte pana la ceruri care sa nu permita nici macar trecerea timpului printre noi.Dar nu pot sa te retin, te iubesc mult prea mult ca sa iti clintesc si cea mai mica forma de speranta.Sper doar ca intr-o zi tot ce ne leaga, tot ceea ce lumea condamna de pe margine, acest tot si imens val de sentimente si trairi sa ne aduca undeva,candva unul langa altul, umar langa umar in acelasi pat.Si poate gresesc cand spun ca noi suntem proiectati unul pentru altul,ca am atata incredere in ceea ce insemnam noi doi impreuna.

Poate gresesc, dar in lumea asta mare in care concurenta e treptat inlocuita de instinctul de supravietuire, tu esti tot ce ma leaga de drumul cel drept.

Am incercat din rasputeri sa te ajung din urma, sa te prind, sa te intorc poate, sau macar sa reusesc sa impletesc iarasi destinele noastre.Atunci cand am reusit, am incercat iar sa fug, sa scap, sa uit, sa ma pierd printre fapte si alti oameni.M-am oprit cand m-am crezut in siguranta,insa tu m-ai gasit.M-am ascuns in spatele vorbelor si am incercat cat de mult am putut sa fug de sentimentele ce aveau sa ma invaluie.Am pierdut lupta in fata iubirii iar si tot nu am incetat sa mai fug de ea.In final am ramas dezbracata de sentimente si sperante, cu un om alaturi care-mi cere sentimente si adevar.Si am obosit..

Mai merita sa crezi?

Ce trebuie sa faci cand visele tale se izbesc de indiferenta oamenilor?Si unde e scris ca visele nu mor?As vrea sa stiu, sa vad, sa inteleg, sa nu-mi ucid speranta ce-mi mareste zilnic pieptul cu iluzii.N-as vrea ca intr-o zi sa regret ca poate azi eu as fi putut sa schimb ceva si mi-a lipsit curajul.Totul e greu odata ce pasesti in viata: sa iubesti e greu, sa crezi e greu,pana si sa-ti faci vise e greu cand ai in spate atatea nefinalizate.Oare e suficient sa-ti doresti ceva din toata fiinta ca sa-ti indeplinesti si cele mai improbabile dorinte?
In noaptea asta o sa adorm crezand inca in visul meu, dar nu sunt prea sigura ca si maine voi continua sa-mi alimentez aceasta sete nebuna de implinire.
Si ce e pana la urma iubirea?Un joc prost in 2, in care de cele mai multe ori, supravietuieste doar un suflet.Si celalalt?Pai celalalt se taraste intr-un alt razboi sperand ca de data asta sa iasa invingator.Si de cele mai multe ori,orgoliul bate resemnarea si sufletul odata schingiuit castiga.Dar ce castiga pana la urma?O satisfacere temporara a propriului ego inlocuita intr-un final de vechile frustrari.
Concluzie: Inceputurile unei iubiri sunt sterse de finaluri, si de cele mai multe ori ne seamana in suflet doar regrete.Regrete de tot felul: regret pentru ce am oferit sau n-am oferit, pentru pierderea timpului, pentru persoana de langa noi.Iubirea e trista.

Copilul de ieri

Azi oglinda a fost cruda cu mine, mi-a marturisit fara echivocuri ca nu mai e loc de copilul de ieri.Simt cum responsabilitatile se aduna si ma prabusesc sub greutatea lor.Timpul ma obliga sa las in urma copilariile si sperantele inaltatoare si sa ma raportez la realitate.

Nu stiu cand au trecut anii astia peste mine, unde s-a pitit copilul din mine si a facut loc omului mare?

Cate un "dar" in fiecare vis..

Ce se intampla cand un vis pe care l-ai aruncat la gunoi se indeplineste?Cum si mai ales cand ar trebui sa alegi intre doua cai,doua destine,doi oameni diferiti?Daca oamenii aia sunt atat de diferiti incat te trag fiecare in alta directie?Si cum stii daca l-ai ales pe cel mai indicat pentru tine?
Si cum e posibil ca de fiecare data cand iti ratacesc printre vise amintirea tu sa apari la loc in viata mea?Parca destinul imi joaca o festa de cel mai jos amuzament posibil de fiecare data cand incerc sa o iau de la capat cu altcineva.

In capul meu e un amestec de sperante si amintiri, sperante pentru ce a fost si pentru ce ar putea fi.Un om cunoscut si unul complet nou si diferit.Sufletul mi-e coplesit, au fost atatea zile in care nu era nimeni langa el sa-l faca sa simta, sa ma faca si realizez ca e inca acolo...

O noua viata plina de iluzii, pe de o parte, iar la cealalta extremitate, o parte din mine a stat pe loc pentru a-l astepta pe baiatul pe urmele caruia am simtit intaia data ca in mine exista un suflet.

Spun doar ca nu e cinstit sa ai indoieli la inceput de drum cu altcineva..Poate maine gandurile mi se vor limpezi si voi sti ce alegere am de facut.Sau poate ar fi mai usor sa ma lase in pace sa-mi vad mai departe de viata.Dar oare chiar vreau asta?

Nebanuite sunt caile..

Ai simtit vreodata ca viata iti pune in cale sanse pentru care simti nevoia sa lupti din toate strafundurile fiintei tale?Ca acel ceva e pus in drumul tau pentru a-l atinge,a-l avea,a-l simti aproape macar o clipa? Obsesie e putin spus pentru ceea ce se dezvolta in interiorul meu de cateva luni.Numiti-o cum vreti, dar acest intreg fenomen straniu imi scoate la iveala trairi de care inainte nu ma consideram capabila.Orice ar fi, oricum va trebui sa actionez, o voi face numai pentru a-mi satisface aceasta dorinta.Poate capriciu, poate provocare,poate chiar curiozitate.Cert este ca mi-a ingropat cunoasterea rationala si a inlocuit-o cu o imensa dorinta de nou, am incercat in van sa-mi controlez pornirile spunandu-mi ca e doar o nebunie temporara, in speranta ca-mi va da pace intr-una din zile.Nimic mai fals decat asta, parca acum sunt si mai hotarata si vreau sa-mi traiesc intens nebunia in care ma afund fara sa-mi pese ca poate, si de fapt nu poate, mai mult decat sigur nu va duce la nimic bun.
Nu voi da mai multe detalii pentru ca nu vreau sa risc sa fiu apreciata drept o maniaca nebuna si posesiva.
Tot ce stiu e ca intr-o zi vreau sa ma uit inapoi si sa zic ca am reusit sa fac si asta.Wish me luck!

Cred ca sentimentul asta ce se naste acum in mine primeaza ca intensitate in fata a mii de zambete copilaresti.Si unele raspunsuri nu o sa-si gaseasca niciodata intrebarile.Tema de meditatie:"Oare de cate ori trebuie sa tranteasca un barbat usa pentru a o deschide inapoi?"

Zi de ploaie in suflet si afara

Si iata-ma iar in fata unei foi albe incercand sa scap cumva de presiunea asta dinauntru care ma domina si ma nimiceste treptat.

Un vant rece imi bate in geam azi, cand tu ai refuzat sa ma privesti, ai incetat sa imi zambesti si te-ai consolat in brate straine.Jocul in care ne-am angajat candva sufletele avea reguli diferite,ai uitat?

As vrea sa sterg data in care printr-un sarut ti-am cerut sa ma astepti o viata daca e nevoie.Imi lipsesti si mi-as scoate inima cu propriile maini in schimbul unui alt inceput.

Am tot,tot ce mi-am dorit vreodata si ce nu mi-am imaginat ca pot dobandi, am reusit sa-mi ating cele mai indraznete vise si tu..Tu nu esti alaturi de mine sa le privim crescand pe urmatoarele, sa te bucuri alaturi de mine la fiecare zambet.Mi-ai smuls sansa de a fi pe deplin fericita macar o data in viata asta nenorocita..

Am tot, dar ce rost are daca sufletul mi-e indoit, daca ochii privesc tot spre un trecut in care eram 2?Poate am facut multe tampenii si sigur am facut, dar nu mai vreau sa le repet si poate imi pare rau.Si sigur tu nu stii cat de rau!

Tu nu stii nimic!Nu stii cat de greu mi-a fost sa imi iau adio intr-o zi.Si cate lacrimi mi-au curs de-a lungul zilelor, si cat am asteptat sa ma intorc intr-o zi si sa ne continuam impreuna drumul inceput.Si m-ai judecat cand m-ai vazut la bratul altcuiva..Cum ai putut cand tu stii ce insemni pentru mine?

 Si nu, inca nu s-a incheiat, refuz sa dau foaia si sa uit de tot ce a fost.Poti sa pleci,sa fugi,sa te ascunzi, dar e un loc in care stiu ca te voi gasi toata viata.Si locul ala e adanc in inima mea.

Poate am crezut prea mult in noi, in mine,in tine sau in ceea ce credeam candva ca ne uneste.Regret sau orgoliu, nu am raspunsul exact, dar stiu ca e ceva care doare al dracului de tare.Si daca asta e sfarsitul, atunci mi-as dori sa am ceva dragut de spus,cuvinte care sa iti aminteasca intotdeauna de mine,dar nu am.Las lacrimile sa vorbeasca in locul meu, va las pe voi sa beneficiati de aplauzele finale, eu o sa-mi continui drumul oricat de tare ar durea sau oricat de greu ar parea.Si as vrea sa stii ca va exista mereu cineva care se gandeste la tine la fiecare gura de aer pe care o ia si care traieste cu speranta ca intr-un punct drumurile vi se vor intersecta iarasi, dar de data asta pentru totdeauna.

Penibil,patetic si jenant, dar cam asa arata sufletul meu de cateva zile incoace.

A fost si nu mai e

M-am ascuns in ziua in care dragostea mi-a batut la usa. Am ocolit drumurile pe care un el venea tintit spre mine, si am fugit cat de tare am putut spre a ma ascunde din nou.Mi-am claustrat sentimentele cand mi s-a cerut sinceritate.Dar cat poate un om sa alerge lasand in spate atatea vorbe nerostite?

Mi-am luat adesea ramas bun prea devreme de la oameni.Si poate ca nu meritau..Azi nu mai e nimeni in spatele usii cand ajung seara tarziu acasa fumand ingrijorat un intreg pachet de tigari.Si poate imi pare rau.Acum nu mai e nimeni care sa-mi duca dorul si sa-mi poarte grija,nimeni nu-mi mai trage patura peste corpul adormit in noapte, nimeni sa ma indrume parinteste pe drumul vietii,nimeni nu ma mai cearta si nimeni nu ma mai intampina dimineata cu o cafea si cu un zambet cald.As vrea sa spun cuiva ca regret dar pana si asta e in zadar.As fi avut atatea de zis,de spus, de aratat si am crezut ca am o eternitate pentru asta.Puerila greseala, acum inteleg ca timpul nu se indura si nu ne iarta pe niciunul.Pe drumul pe care ai pasit nu mai exista cale de intoarcere si totusi as vrea sa stii ca merg mai departe oricum chiar si fara tine.

Atentie!Se trage un vis-DUBLA 1

7.00 E ceva durere in aer dar azi sunt hotarata sa-mi tin respiratia si sa-mi vad de treaba mai departe.Azi o sa-mi tin ochii larg deschisi pentru a-mi vedea visele duse la linia de sosire, si chiar daca mi-as fi dorit odata sa le privim impreuna pe ultima lor suta de metri, acum nu-mi doresc decat sa stau acolo in spatele liniei si sa le astept cu bratele deschise.In fond, doar eu stiu cat de greu mi-a fost sa mai cred in ele, cand cei din jurul meu le-au ridiculizat si nu le-au dat nicio sansa sa creasca.Nici nu am realizat in ce moment ti-am ratacit amintirea printre atatea vise.

Si daca inainte am lasat sa inainteze pe buzele altora vorbe rautacioase ce doreau doar sa-mi ucida visele inca nenascute,acum o sa-mi tiparesc drept in inima ca visele nu vor muri niciodata atata timp cat cineva inca mai crede in ele.

Nimeni nu poate sa stea in calea unui om ce are vise in care crede.A fost o perioada cand priveam somnul doar ca pe o nevoie fiziologica fara de care nu as fi putut face fata a doua zi, dar pe masura ce realitatea nu mi-a mai dat niciun motiv pentru a inainta, dormitul a devenit un mijloc prin care ma simt mai aproape de ceea ce imi doresc.Mii de vise mi-au doborat realitatea afona in care ma afundasem, o realitate in care nu se distingea niciun sunet de speranta spre viitor.Treptat, ochii au invatat sa se intoarca de la ceea ce a fost candva spre ceea ce ar putea detine.

 Nimic nu ar putea sa-mi tina azi in loc urletul de fericire si nicio forta omeneasca nu ar avea putere sa ma faca sa renunt la visele ce urmeaza.

Un om mort nu e cel lipsit de puls, ci cel lipsit de vise.

Tot ce am vrut sa spun si nu am avut cui

Tu m-ai numit rea.Cum indraznesti sa ma numesti astfel cand stii cat mi-e de teama sa nu ma invinga rautatea? Nu sunt rea daca nu stiu sa iubesc, doar ca nu am fost invatata cum sa o fac.Nu sunt rea daca vreau ceea ce nu am avut niciodata si tu ma tii in loc.Nu sunt rea daca nu vreau sa ajung sa ma schimb pentru cineva.

Un om drag m-a rugat sa nu las niciodata tristetea sa se transforme in rautate,sa iubesc oamenii oricum ar fi ei si sa le dau o sansa.Dar cum, cand e ceva in mine mult mai puternic care nu ma lasa sa-mi deschid sufletul orice as face?

Si sa stii ca imi lipsesti.Dar nu indeajuns incat sa ma intorc la tine.Nu pot sa stau in relatii cu sentimente, nu ar fi corect sa mai sufar dupa un altul.Dar tu nu intelegi, nici nu ai avea cum.Cred ca nimeni nu poate si cateodata e greu.Un om care nu a simtit iubirea, nu are de ce sa si-o doreasca,dar un om care a simtit suferinta isi doreste sa simta fericirea, iar fericirea mea nu e legata de sentimente pentru un barbat.Mi-e teama ca tu involuntar ai putea sa ma faci sa renunt la ceea ce am cladit cu greu, ca o sa-mi incalc juramintele in fata a mii de lacrimi intr-o clipa.Pentru ca tu nu ai fost ca altii, cu tine nu am putut juca necinstit, spre tine nu a existat gand in care eu sa primez in fata ta.Si totusi..adio.

Un strop de melancolie

Desi unii oameni sunt stersi de timp de pe fata pamantului,inchisi pe veci intre 4 scanduri, isi continua neincetat existenta intre peretii sufletului celor ramasi in urma. Nedrept si crud, fara a fi intrebati sau avertizati, fara a-si da acceptul, suntem pe rand obligati sa parasim lumea materiala in care noi inca mai traim.Si acum ma intreb, care durere este mai mare, cea a celui care pleaca prea devreme sau a celor care raman sa-i planga amintirea in fata unei gramezi de pamant?Un lucru e cert: este mult mai trist sa fii parasit in favoarea lumii de dincolo, decat in favoarea celei de aici.

Am jucat pana acum roluri nesemnificative, viata m-a pus in fruntea unor povesti triste capabile sa smulga doar un scurt oftat sau poate o lacrima solitara.Doar atat. Dupa caderea cortinei oamenii erau mult prea obositi sa mai aplaude si ma aruncau in neant pe mine si toata munca mea.Munca mea era poate mai grea decat a altora, eram condamnata sa zambesc si sa cred in fiecare zi, chiar daca nu aveam motive pentru care sa o fac.Poate lipsa experientei si-a spus cuvantul.Spun poate.Nu stiu sigur.Nu mi-am dorit niciodata asta si uite ca numai de asa ceva am avut parte. Nu am cautat nicicand compasiune, e cel mai injositor sentiment pe care il poti genera asupra altora. Nu cer compasiune pentru ca nu ofer.

Dar azi am decis sa demisionez din postura de actor maniabil ale carui gesturi sunt strict controlate din spatele scenei de valori ce nu-mi apartin, principii in care nu cred.Sau poate am incetat sa o fac pe parcurs.Simt ca am obosit sa preiau roluri impuse de altii, e greu sa acoperi soarele cu un deget, sa te ascunzi printre lacrimi de fericire. Sunt pregatita acum pentru a decide singura ce rol vreau sa joc in viata mea, si pentru ca lumina reflectoarelor si gloria sa ma urmeze si dupa coborarea de pe scena.E scena vietii mele si vreau puterea de a alege cine joaca in ea,cine-mi va ramane alaturi pana la aplauzele finale.O sa-mi joc pana la capat scenariul, indiferent daca oamenii vor sta pe margine si vor comenta,vor schimba opinii sau ma vor blama. Si stiti de ce?Pentru ca la spectacolul vietii mele voi nici nu ati platit bilet.

Cam cati de 'poate' pot incapea intr-un om?

Poate ca speranta te poate duce foarte sus, dar te va si arunca inapoi intr-o zi.Poate ca nu toti oamenii se intorc inapoi cand simt ca au lasat ceva in urma,dar majoritatea o fac. Poate exista iubiri care sa reziste o viata, dar multe inceteaza sa mai existe dupa o vreme.Poate fericirea are propriul ei drum si tu trebuie doar sa-l gasesti.Si poate daca aflii ii vei indruma si pe altii sa o gaseasca.Dar nu cred ca o vei face.Poate nu exista oameni rai si oameni buni, ci doar oameni pe care ii poti citi si oameni carora nu poti ajunge sa le cunosti sufletul.Poate minciuna altora e adevarul meu.Poate mergand drept spre cer o sa ajungi sa atingi stelele, dar e drum lung pana la ele.Poate si tu iti mai amintesti cateodata de mine, dar eu cred ca nu.Poate exista cineva care sa spulbere toate aceste poate obsedant de repetante in mintea mea, dar nu stiu unde sa-l gasesc.

Ce nu stie nimeni..

Prieteni,parinti,frati,iubiti..Dar nimeni nu stie ce zace inauntru, intre cei 4 pereti ai sufletului.Nu stiu ca zilnic se dau zeci de batalii sangeroase in mine,intre idei si sentimente,intre ce trebuie  si ce imi doresc, intre orgoliu si suflet.Si doar in singuratatea patului meu dau drumul lacrimilor sa curga, si buzelor sa-ti rosteasca in soapta numele, sufletului sa-ti simta lipsa.
 Dar nu fac nimic.Stau aici, in fata unei foi si  tot ce pot sa fac e sa inchid ochii si sa-mi imaginez cum ar fi sa te pot tine iar in brate.Nu mai sunt copilul care eram, desi as fi vrut de multe ori sa-ti alerg in brate si sa-ti spun cat imi lipsesti.Sunt mare acum, iar oamenii mari isi domina sentimentele, nu-si arata nimanui slabiciunile.Poate candva, vei aduna aceste bucati de suflet puse pe randuri si vei intelege.Doar aici, printre ganduri ratacite asternute pe hartii mototolite, te simt aproape de mine.Sufletul mi-e revoltat, ii e sete de tine, ar vrea sa te stie bine, dar cum ar putea sa creada asta, cand fara urma de remuscare ti-a frant aripile viselor?
A fost o copilarie sa cred ca mi se oferea candva sansa de a recupera tot ceea ce mi-a lipsit o viata de om, ca sufletul imi poate genera sentimente care sa combata racnetul rasunator al propriului meu ego.A fost o perioada in care sufletul mi se agatase de un fir de speranta,speranta ca lucrurile intrasera intr-un final pe fagasul cel bun.Copil naiv, am aruncat tot ce ma invatase pana atunci destinul, pentru a ma tranti intr-un final iar la pamant, cautand naucita deprinderile de care m-am eliberat.
Am devenit un om anost, gol, si-mi pare rau pentru asta, dar orgoliul imi zbiara continuu sa nu cedez, sa nu mai dau nimanui ocazia sa ma raneasca, si singura cale de a castiga lupta cu mine este de a-i invinge pe ceilalti. Uneori imi doresc sa existe cineva care sa stie cum e sa treci prin atatea de unul singur, sa inteleaga ca am o datorie fata de mine pentru toate prin care am trecut. Am oameni langa mine, oameni care ma iubesc si ma sustin neconditionat, dar care nu ma inteleg, si ma judeca in tacerea constiintei lor, pentru ca nu au fost partasi la ceea ce eu am fost obligata sa suport ani de-a randul, care nu stiu cum e sa ai nopti nedormite rascolindu-te cu intrebari fara folos de ordinul de ce-urilor. Ma agaseaza sfaturile primite din afara, sfaturi de care nu am nevoie si nu le cer,pentru ca stiu exact ce am de facut si unde trebuie sa ajung.Nu poti sta spectator nepasator si sa crezi ca poti avea un cuvant de spus in viata altora, nu poti sa-ti exprimi opinii daca nu ai simtit niciodata deznadejdea, teama de a trai.Care nu stiu cum e sa-ti traiesti treaz cosmarurile, sa astepti ivirea intunericului pentru a te elibera de lacrimi si frustrari. E usor sa spui ca trece, dar eu sunt tot aici, si inca nu a trecut .Sau sa spui ca te asteapta o viata in fata.Evident, sunt constienta, insa asa cum am o viata in fata, am si un trecut in spate,un trecut care imi apasa greu pe umeri, si care nu-mi va mai ingadui niciodata sa ma las calcata in picioare de pasageri ai vietii mele.Poate sfaturile tale m-au determinat sa iti inlatur existenta de langa a mea.Poate,nu stiu sigur..
Prin aceste randuri am batut si ultimul cui al sufletului meu.

Intre noi si tu

 E tarziu si afara ploua, ca in seara aia ,mai stii?Si parca iti  mai aud inca pasii repeziti pe asfaltul umed,si picaturile de ploaie compun o melodie ce suna a noi.Poate doar imaginatia mea bogata ma face sa aud aceleasi vorbe,singurele pe care nu am vrut niciodata sa le uit,sa le ratacesc:" O sa te iubesc mereu..".Pleoapele imi aluneca greu, dar ma lupt cu puteri supraomenesti pentru a nu cadea prada somnului.Poate,acolo unde esti acum, ploaia iti va aminti de noi si de dragostea noastra, de promisiuni, de vise, de noptile in doi,de mine.
In intunericul camerei se distinge un zgomot, suna cineva la usa,ma ridic de pe podeaua uda de lacrimi si mai privesc o data pe geam, dar tot nu esti..Imi sterg lacrimile,imi dreg vocea, si ma indrept spre usa, intreb cine e, iar in cele ce urmeaza inima mi s-a oprit in loc, o mie de sentimente au luat-o cu asalt, lacrimile izbucnesc din ochi si din suflet de indata ce i-am simtit respiratia prin lemnul rece, gandurile m-au napustit, eram fericita si totusi o parte din mine nu ma lasa sa fiu.Stiam ca e el, chiar daca nu vorbea, chiar daca a trecut mult timp, am impartit acelasi aer si acelasi suflet, ii cunosc bataile inimii si ritmul respiratiei.Si totusi nu am spus nimic.Proptindu-se cu o mana pe usa mare de stejar, cu ochii plini de lacrimi si parere de rau,mi-a spus:
"Imi pare rau pentru tot, te rog deschide-mi usa..."

6:00 Suna alarma, ma trezesc si constat cu stupoare ca e luni dimineata.Nu-mi plac zilele de luni,niciodata nu pot sa-mi revin dupa weekend dar totusi rasuflu usurata ca a fost doar un vis, o himera ce nu avea cum sa existe.
Era o dimineata de aprilie frumoasa, soarele imi batea exact in dreptul geamului si totusi acest vis ciudat nu-mi dadea pace.Nu m-am mai gandit la el de mult, si aveam pe altcineva la care cred ca tineam.M-a macinat toata dimineata amintirea acestuia, dar stiam ca trebuie sa uit, sa nu-i acord importanta, sa-l sterg, asa cum facusem si cu amintirea lui.Iar intarziasem, m-am grabit sa-mi arunc in geanta cateva carti si caiete, am iesit din casa intr-un suflet,trantind usa si cu sireturile desfacute, intarziasem deja 20 de minute. Pe cand cautam cheia potrivita,privirea mi-a ramas blocata in stanga usii mele. Era el,chiar el din vis, stand rezemat de zid si cu ochii-n pamant, cu obrajii ascunsi in palma, tot asteptand, tot suspinand.Oare nu a fost un vis?

Ai simtit vreodata ca drumul spre visele tale e tot mai intunecat sau ca cel ce inca il mai astepti de atata timp nu da semne ca s-ar mai intoarce vreodata?Ai simtit teama singuratatii chiar daca esti inconjurat de zeci de oameni?
Ca un copil ce se sperie de primii pasi si totusi ii face..Ca un batran ce se sperie de moarte si totusi o urmeaza..


Astept ziua in care tu o sa vii si nu o sa mai pleci.

Proba de bac- Partea a II a-

Scrie un  eseu argumentativ de 15-30 de randuri despre ura pornind de la urmatoarea afirmatie :" Buzele mele si-au jurat a nu-ti mai rosti niciodata numele,nu vor mai lega niciodata cuvinte care sa te cheme, sufletul meu nu-ti va mai simti niciodata lipsa, mintea mi te va alunga din ganduri, iar eu..Eu nu voi mai fugi niciodata in bratele tale,in cautarea ta."-Camy

Atentie!In elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
-sa respecti constructia discursului de tip argumentativ:structurarea ideilor in scris,utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimarii unei aprecieri;
-sa ai continutul si structura adecvate argumentarii pe o tema data: formularea ipotezei, enuntarea si dezvoltarea corespunzatoare a doua argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente;
-sa respecti normele limbii literare (registru stilistic adecvat,normele de exprimare,ortografie si punctuatie).

Consider ca sintagma prezentata mai sus este justa, intrucat tu esti un porc ce nu merita nici aerul ce-l respira.Sufletul uman are insa nevoie atat de iluzii ,cat si de esecuri, iar cele din urma, asumate interior ca experiente de viata, ne ajuta sa ne imbogatim fiinta. Cu alte cuvinte, avem nevoie si de astfel de oameni pentru a le putea recunoaste valoarea oamenilor care intradevar o poseda.
Cand vorbim despre iubire, trebuie sa ne gandim ca la un serviciu social gratuit. Iubirea o daruiesti fara masura si fara a astepta nimic in schimb.Din cele mai vechi timpuri, inca de pe vremea faraonilor, iubirea, atat cea spirituala cat si cea trupeasca, era privita ca pe cea mai inalta traire pe care o poate poseda un om.Atat de inalta, incat ei credeau ca singura cale de a atinge zeii este prin iubire.
Revenind la afirmatia mai sus mentionata, sunt de parere ca desi iubirea este irationala, iar oamenii in care noi investim aceste sentimente nu pot fi alesi, eu o sa-ti smulg tot ce am investit in tine, oricat de greu mi-ar fi.
Pe de alta parte, gandindu-ma ce jigodie ai fost, cred ca o sa iti iau mai mult, o sa-ti iau si sufletul, pentru a nu putea niciodata sa o oferi altcuiva si in plus,ce folos are un suflet daca nu e folosit?
In concluzie,trebuie sa recunosc faptul ca imi lipsesti mult,dar nu tu cel de acum, si cel ce credeam ca il iubesc, dar conform afirmatiei de mai sus nu te voi mai aminti niciodata indiferent cat de greu ar parea.

Cu toti dintii

De cate ori zambeste un om pe zi?Cate zambete diferite exista?

Femeile au un zambet senzual pentru momentele in care se simt atragatoare, iar barbatii au unul ce atesta siguranta. Femeile au un zambet de protejate, iar barbatii un zambet de protectori. Un zambet de vanat si unul de vanator.Femeile zambesc la reduceri, haine, pantofi, barbatii zambesc la meciuri, picioare si decolteuri dezgolite. Au insa un zambet comun si inconfundabil, zambetul de " te iubesc".

Eu zambesc mult,zambesc mereu,zambesc din cele mai stupide motive si in cele mai inadecvate situatii.Zambesc oamenilor de pe strada, zambesc in oglinda si uneori zambesc doar pentru a-mi aminti cum ar trebui sa arate viata.Sunt multe zambete si desi suna ciudat, nu prea seamana intre ele.Am un zambet pentru situatiile in care ma simt ignoranta, unul care emana bucurie, unul pentru emotie,am un zambet pentru dimineata care anunta o zi placuta si unul pentru seara care incheie o astfel de zi.Am zambete care poarta in spate cuvinte si sentimente intense.Am cate un zambet pentru "imi pare rau" si "te iubesc" pentru ca buzele mele nu au invatat inca rostirea acestor cuvinte.

Chiar daca ai dantura perfecta sau nu, nu te sfii sa zambesti oricand, oriunde, oricui!

Viata mea se invarte in jurul a mii de zambete, si daca este ceva ce am inteles,atunci acel ceva este ca un zambet nu se poate rasplati decat printr-un altul.

-M-ai mai iubi si peste multi ani, cand timpul imi va cresta pe frunte linii adanci si dese ?
-Te voi iubi atata timp cat in piept inca-mi va bate o inima.

Oriunde ar pleca oamenii,pe lumea asta sau pe cealalta, vor continua sa existe mereu in amintirea noastra.

Si uneori e greu sa spui lucrurilor pe nume, sa intorci spatele celui care te-a parasit, sa pleci atunci cand nu-ti mai pasa, sa lasi oamenii sa iasa din viata ta fara sa stii daca se vor mai intoarce sau nu,  sa faci intotdeauna ce e corect.E greu sa atingi o stea daca nu stii sa zbori. Nu a fost niciodata usor sa frangi un suflet, sa renunti la un vis,sa pierzi un om.
Orice ''de ce'' are pentru ca''-ul lui, fie ca il cunoastem sau nu..


Si cel mai trist e ca uitam sa fim oameni cateodata,dar oameni in adevaratul sens al cuvantului, ghidati de idei si principii etice, care nu se lasa dominati de instinctul rasunator de animale cu care am fost inzestrati. 

Nu azi

Parca uneori privesti lung si construiesti o intreaga bariera de cuvinte cu rostul de a te scuza ,de a motiva, de a scapa de vina care se zbate intre creier si suflet.Nu stii cu care sa incepi, toate par marunte si tot incerci sa le alegi pe cele mai potrivite, formulezi fraze care de care mai concludente, ai vrea sa stii cuvintele cele mai cuprinzatoare pentru imi pare rau si  am gresit.Vrei sa te faci auzit, dar ti-e teama ca nimeni nu o sa fie de partea cealalta a cuvintelor.De ceva vreme interiorul tau e neicapator pentru sentimentele astea care te ard,te strang,iti innoada sufletul si totusi nu cauti compasiune,intelegere sau sprijin, iti doresti doar sa te golesti pe dinauntru.

Si iti faci curaj, inchizi ochii, tragi o gura mare de aer si dai drumul pasului hotarat. Pe masura ce te apropii, respiratia iti galopeaza intr-un ritm alert,  distingandu-i liniile chipului parca toata hotararea se piteste intr-un cotlon ascuns al vointei tale si curajul te paraseste inainte de a-i gasi vreo intrebuintare.E ca un truc vechi si prost ce-l stii dintotdeauna dar pe care nu ai puterea de a-l stopa, de a-i anticipa deznodamantul desi il stii pe dinafara.Privirea ti-e doborata crunt de frica, creierul iti genereaza instant poate zeci de motive care sa-ti ucida foamea de a da drumul cuvintelor nevorbite,a gandurilor ce vroiai sa le impartasesti si nu ai stiut cum . Pasii ce se doreau impunatori se opresc subit,ocolind tematori ochii mari si caprui sub care se fastaceau nu demult tremurande.  O voce stinsa se aude in surdina :"Si maine ai o sansa."





Poate tu, poate eu, poate fiecare a vrut sa mai adauge ceva la povestile lor.

Imi lipsesti,ce sa fac?

E deja tarziu si gandurile ma poarta inca o data spre aceiasi ochi mari si caprui.Am uitat ca te-am uitat si m-am pierdut prin amanuntele nesemnificative care nu au ca rezultat extirparea ta din mine.
Si acum care mai e diferenta dintre noi doi, daca eu mi-am incalcat promisiunea de a sugruma orice urma de tine?Si cel mai tare regret ca din mine se inalta o speranta difuza in care zambetul tau imi va apartine iarasi in fiecare dimineata,intre aceasi pereti putin decolorati.

Ganduri de dimineata

Crestem, crestem, crestem, iubim ,iubim ,iubim ,plangem ,zambim ,schimbam opinii ,idei ,sentimente ,traim ,ne maturizam ,traim ,iubim ,radem ,ranim ,ne holbam ,iubim ,iubim ,iubim ,repetat ,inmultit ,necontrolat si inconstient.Parcurgem drumuri din cele mai prapastioase in valori de ordinul sclipirii stelelor, iubim,suntem iubiti,suntem alungati,chemati inapoi,regretam,iubim,traim si crestem.Sau invers.

Uitam sa respiram,sau nu putem,si totul cu o viteza salbatica ce ne poarta pana la linia de sosire,unde nu timpul va fi validat,si ceea ce ai devenit pe parcursul acestuia.Timpul accelereaza trairi si sentimente,desfiinteaza suflete de veci in secunde,si nu pare ca s-ar opri in curand.

Timpul trece si nu previne pe nimeni sa i se imbarce alaturi,dar vezi tu,ca timpul asta niciodata nu o sa se mai intoarca tot aici,tot acelasi.Acelasi tu nu o sa mai aiba sansa sa profite de viteza timpului care tocmai ti-a sters tamplele ingrijorate cuprinse de palmele ostenite ce adesea iti inlatura de pe chip parul grizonat.

Si poate ca asta era ultimul timp caruia puteai sa i te alaturi...

De ce nu ai putea sa construiesti un curcubeu din propriul pahar de apa si sa ii urmezi calea spre oriunde ar duce? De ce suntem ancorati aici si realitatea ne loveste chipul inca nedumerit,inca nedezgolit de ale copilariei ate? Si cum ar fi sa te poti trezi intr-o zi sa-ti impachetezi repede intr-un rucsac cateva vise si sa pleci pe drumul pe care vantul te conduce?
 O sa trantesc usa dupa mine si o sa merg pana acolo unde aratam cu degetul,mica fiind,si unde visam sa  ating  soarele si luna .O sa-mi iau toate intrebarile cu mine si o sa merg pana acolo unde le gasesc raspunsuri.

Verdict : PORCI

Barbatii sunt niste exemplare insensibile,lamentabile si imperceptibile.Se plang ca nu ne inteleg,dar nici nu incearca sa o faca.Prefera sa stea in fata televizorului privind un meci stupid decat sa ne asculte.Uita datele importante, nu li se pare ca mama ta este o doamna foarte draguta si pe deasupra se poarta urat si cu pisica ta. Toate astea plus o doza mare de orgoliu masculin te fac sa te gandesti de o mie de ori inainte de a mai intra intr-o relatie. Unde sunt barbatii de altadata atenti si galanti, cei ce deschideau usile femeilor,  si le sarutau mainile?

Nu am raspuns pentru intrebarea asta.Cert este ca nu mai sunt.Fetelor nu-i mai asteptati ca o sa va apuce pensia! Bunica avea mereu o vorba:" Ne descurcam cu ce avem.".Asta cred ca e solutia si in cazul fetelor care nu au de gand sa isi schimbe orientarea sexuala.

Deci,iata ce avem pana acum: barbatii sunt niste porci insensibili,incapabili de implicare emotionala. Bun,dar totul este doar o aparenta si aici intervine munca de "fata mare" pe care noi trebuie sa o exercitam asupra nenorocitilor. Dar pana si cei mai netrebnic porc ar fi prezentabil cu papion.Aici noi sa le demonstram in orice fel ca femeia sta in centrul creatiei universale,ca femeia este indispensabila unuia de-al lor. Barbatii trebuie chinuiti si parasiti,iar daca se intorc implorand iertare,vei stii ca ai facut treaba buna. Barbatul nu trebuie sa stie niciodata ce idei nesabunite se afla in capul unei femei,desi, sunt sigura ca daca ar afla nu s-ar descurca cu atata informatie. Barbatii nu merita sentimente investite in ei, nu merita adevarul si nici macar recunostiinta.

Daca eu, ca viitoare femeie, nu am parte de recunostiinta din partea lor,de ce am oferi-o fara un transfer cinstit?
Femeile muncesc,femeile nasc,femeile au grija de copiii,de casa,de barbat.Si asta fara a avea aprecierea nimanui.Tuturor li se pare normal ca femeile sa fie multifunctionale,in schimb daca un barbat face mai mult de un lucru odata, toata lumea se napusteste cu elogii inepuizabile asupra lui.

Femeile invata sa manuiasca barbatii inca de la achizitionarea primei papusi, spre deosebire de barbati care prefera sa ne numeasca concis "de neinteles" si trec la urmatoarea candidata pentru inima lor. 


Si totusi, ne indragostim nebuneste de aceste exemplare dezgustatoare si nemernice, marsave,nedemne,infame.
DE CE??
 Punem in evidenta doar calitatile lor,si uitam de lipsa lor de recunostiinta cand le privim ochii...ochii aia mari si impunatori,de un negru absolut ne tulbura toate convingerile. Ochii lor..La dracu' cu ochii lor!

Poate asa sunt femeile,sa caute pretutindeni frumosul,ele nestiind ca frumosul din lume sunt doar ele!

A fi barbat inseamna sa te consideri inferior fata de o fiinta in interiorul caruia creste un alt suflet.

Tu cat de om esti?

In esenta toti suntem la fel de oameni. Traversati de sentimente care mai de care mai ciudate, bune sau mai putin bune,avem faze reusite sau naspa, zile in care nu ne pasa, zile in care ne pasa prea tare, cert este ca suntem cam la fel. Unii gandesc mai mult,altii sunt impetuosi, dar cred ca in fiecare dintre noi zace acolo vizibil sau ascuns dupa o serie nelimitata de organe,o bucata buna si frumoasa numita suflet. Si sufletul asta e de multe ori ranit de oameni ca noi, oameni fara nicio putere speciala, si totusi cu puterea cu care ii inzestram noi, si terfelesc poate singurul element veridic din corpurile noastre.Declansam in noi nevoia fiziologica de ceilalti, ne agatam de relatii si implicit de oameni ce nu ne impartasesc aceleasi dorinte.
E greu sa speri mereu la ceva,la un ceva ce parca nu mai vine odata si totusi,noi oamenii,dezvoltam acolo undeva, intre cei doi umeri, o vointa izbitoare de a ne tari pana la destinatia finala.

Treptat am realizat ca tot ce mi-a ramas de la tine sunt o poza si o bricheta aruncate printr-un sertar pe undeva.

Fericirea mea nu are nicio treaba cu tine

O furie nebuna imi incearca azi sufletul si poate ca singura cale de evadare esti tu.Azi te iubesc si imi lipsesti,dragul meu.
Sau cel putin cred ca o fac.Azi imi doresc sa te am in fata-mi,sa-ti pot privi indelung si insistent chipul, sa-ti mangai cu generozitate pometii proeminenti si infantili.Nu te-as lasa sa spui nimic,as crede orice cuvant,ce rost ar avea efortul?Ti-as sugruma cuvintele prin saruturi apasate si repetate si as avea grija sa nu clipesc deloc,sa-ti mai pot privi odata ochii ce au fost altadata atat de rai cu mine.Mi-as incolaci bratele in jurul gatului tau si te-as strange atat de tare in brate incat sa-ti simt carnea imprimandu-se pe a mea.Ti-as striga ca mi-ai lipsit tot timpul asta,ca m-am gandit la tine chiar si atunci cand credeam ca nu o fac.Ti-as impartasi cele mai ascunse ganduri ce m-au bantuit in tot timpul asta,toate visele ce mi le-ai precedat,ti-as marturisi zambind ca ai fost mereu o parte din viata mea.
Si dupa ce sufletu-mi va fi impacat si indestulat de tine,mi-as dezlega incet bratele de pe corpul tau rece,mi-as sterge ager si apasat buzele manjite de falsitate si perfidie.M-as indeparta cativa pasi si ti-as striga in fata cele mai urate cuvinte si cele mai grele.Ti-as rade in fata, asa cum poate ai facut-o si tu.Ti-as scoate ochii si inima,pentru a fi fairplay.Ti-as terfeli sufletul si zambetul cu entuziasm si te-as plesni cu toate clipele frumoase si toate amintirile placute,as lua toate cuvintele mieroase in care eu am crezut si ti le-as baga inapoi pe gat.Ti-as intoarce spatele si nu ti-as mai acorda nici macar o privire toata viata,cuvintele mele nu-ti vor mai fi niciodata adresate tie,gandurile mele nu vor mai zbura niciodata catre tine.Si totul pentru ca ai putut sa ma lasi sa plec atunci cand sufletul imi era redus la jumatate.
Si totusi nu cred ca as fi mai fericita.

La multi ani noua dar separat!

De cate ori am vrut sa-ti spun mai stai..
Tot de atatea ori mi-as fi dorit sa sterg acel ramas bun dintre noi.

Au fost multi de ieri intre noi.Cam cati ar incapea in 2 ani si ceva.Adu-ti aminte cand iti spuneam ca ce e facut sa tina,tine. Si poate ca noi nu eram proiectati sa rezistam.Dar oare in ce clipa ne-am dat drumul la maini si am parasit drumul batatorit de sentimente comune?Clipa cand privirile noastre au indraznit sa perceapa dincolo de ochii celuilalt?Care e clipa in care a inceput sfarsitul?Cum am putut sa uitam tot ce ne-a legat si sa ne lepadam de tot ce am construit impreuna?Exista vreun vinovat?Si daca da,unde il gasim?Poate ca lacrimile-au spalat trecutul de sentimente si au lasat doar urme de regret.As vrea sa stiu oare unde ne-am pierdut,unde am uitat de iubirea noastra si am imbratisat ratiunea.Noi s-a transformat iar in strainii tu si eu,iar strainii nu-si simt bataile sufletului sau caldura respiratiei,nu fac schimb de suflete si daca ar face,probabil nu ar fi unul corect.Noi,strainii ce am fost si vom redeveni, am fost cinstiti :am schimbat suflet pe suflet,iubire pe dragoste,idealuri pe sperante. Azi,dupa exact 3 ani, eu iti returnez partea ta de suflet si restul si imi iau ce-mi apartine inapoi.

Numai daca...

Poate te gandesti cateodata la mine.Poate din curiozitate te intrebi uneori ce fac.


Si atunci as vrea sa stii ca de cand ai plecat am uitat ce inseamna zambet.Ca nu ma mai gandesc la tine decat uneori si imi pare rau pentru asta.Ca uneori ma trezesc tarziu in noapte si ma simt singura fara tine aici.Ca inca te astept sa impartim acelasi pat.Ca ti-am lasat usa deschisa nopti la rand dar in zadar.Ca am plans mult incercand sa sudez sperantele pe care tu le-ai desirat.Ca vocea ta inca e melodia mea preferata.Si as vrea sa stii,sa stii ca merg mai departe chiar si fara tine.




PS:Ti-ai uitat juma' de suflet acasa cand ai plecat.

Memento

Relatii?Si in ce masura ne definesc ele?

Si de ce se sfarsesc?De unde stim care merita conservata toata viata?

Care este linia unde afectiunea este inlaturata de obisnuinta?

De ce ne copleseste teama de a ramane iar singuri?

Cred ca primavara infloreste in mine tot mai multe curiozitati despre absolut orice, dar raspunsurile intarzie sa apara.Si mie nu-mi place sa astept.Saptamanile trecute cineva imi spunea :"Viata e simpla.".

Initial, am ironizat teoria,nu sunt genul care sa creada in reguli generale,dimpotriva nutresc in interior o dorinta arzatoare de a combate orice norma sustinuta cu inversunare de altii.Imi place sa-mi stabilesc propriile principii. Dupa ce am rumegat la aceasta insa,am ajuns la concluzia ca este o idee sanatoasa,chiar motivanta intr-o mai mica sau mai mare masura..

Noi facem viata complicata.
NOI ne cufundam in absurditati zilnice,ne implicam in relatii inutile cu oameni neinteresanti.Si nu suntem fericiti.Ne punem o mie de intrebari despre orice,oricine,analizam gesturi,situatii,idei,iar si iar.
Purtam discutii interminabile despre persoane care nu mai fac parte din viata noastra.Le cautam scuze,incercam sa le intelegem si iar ne punem o mie de intrebari despre ce si cum a spus/facut,etc.

Ne complicam singuri  proptindu-ne intr-un trecut,fara sa ne acordam posibilitatatea de a privi inainte,cautand niste raspunsuri care nu ne intereseaza cu adevarat.Viata e simpla si a dracu' de frumoasa chiar cu banalitatea ce-o reprezinta cateodata.Imi place sa cred ca orice,absolut orice are o parte buna si una rea.Poate asta este si greseala mea cea mai frecventa,faptul ca mereu caut in oamenii aparent rai partea buna si vice versa.Si imi mai place sa cred ca destinul nu ramane dator fata de nimeni, ca ofera tuturor sanse egale la fericire si la suferinta.
Nimeni nu te opreste sa fii fericit sau iubit!Totul e in mainile tale,de fapt totul consta in vointa,credinta si perseverenta.Doar tu esti creatorul propriului tau destin,poti alege sa fii fericit sau nu. Timpul nu va schimba nimic,nu va sterge durerea ce-ti umbreste zambetul.Nu timpul este solutia problemelor,ci ceea ce faci cu timpul.
Desigur, este mai usor sa lasam timpul sa ne tarasca in urmele lui si sa credem ca toata lumea e rea,sau toti barbatii sunt niste porci,sau ca nu am primit ce ne doream pentru ca nu meritam.Este usor sa alegi calea usoara.E usor sa te desparti de oameni doar pentru ca nu mai merge,sa-ti ascunzi sentimentele in buzunarul de la spate si sa treci mai departe.E mai usor sa incetezi sa mai crezi in tine atunci cand ai avut un esec.E mai usor sa nu lupti.Dar eu nu sunt facuta pentru calea usoara.Nici pentru calea de mijloc daca exista asa ceva.Eu vreau sa lupt pentru orice vreau,chiar daca infrangerile vor fi zdrobitoare.Cred ca atitudinea asta + o mica doza de dramatism mi-a incurcat de multe ori planurile.Dar nu pot sa scap de ea,si de fapt nici nu-mi doresc.Imi plac oamenii transanti,definitivi:ori sunt fericiti ori nu,ori iubesc ori urasc.Pentru mine nu e acceptata nicio cale de mijloc,si ador trecerea de la o polaritate la alta,de la afectiune la dusmanie,de la cuvinte dulci la scandaluri cutremuratoare.
De ce nu ar fi viata simpla?Cred ca odata ce ne facem curaj sa acceptam niste adevaruri general valabile totul devine mult mai clar:

1.Singura certitudine din viata ta esti tu. 
2.Nimeni si nimic nu este de neinlocuit niciodata. Oamenii vin si pleaca din viata ta si tu,tu trebuie sa-i lasi sa plece,asa cum probabil si tu pleci din viata altora. Viata nu va sta in loc pentru ca tu sa-l astepti pe omul dorit.
3.Totul este efemer.Atat bucuria,cat si tristetea.Sentimentele si lacrimile.E un cerc vicios,iar tu trebuie sa te plasezi in centrul acestuia.Bucura-te de fiecare zi,fiecare ora,fiecare clipa.Ai realizat ca exact momentul asta nu va mai exista fi niciodata?Te-ai gandit cat timp ai pierdut inutil mistuit/a intr-un colt amar de suflet?Vezi ca e simplu?Acorda trecutului o importanta minima amintirilor si maxima experientelor.
4.Crede in tine si in ziua de maine.
Probabil ca va intrebati de unde atata convingere in cuvintele mele..Dar voi,de unde stii ca si maine din acelasi orizont va aparea un soare?

Sper sa nu uit niciodata.

Uitatul pe fereastra a devenit un tic,
Toata lumea se uita pe fereastra.
Citeste,spala,iubeste,moare
Si din cand in cand da fuga si se uita pe fereastra.

Pe cine vreti sa vedeti?
Dupa cine priviti?
Luati-va gandul,cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Cine a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.
                                        -Marin Sorescu-Atavism
                      

Whatever it is you are feeling is a perfect reflection of what is in the process of becoming.

Alfabet

Sunt litere bune si rele.Optimiste,pesimiste,slabe,puternice,hotarate sau mai putin hotarate,expresive sau nu.Ele iubesc sau urasc.

C l-a iubit mult pe G si invers.C era foarte diferit de G, desi stateau la cateva litere distanta.C este o litera calma,calda,dar credula.G era generos,galant dar gelos.Totusi erau fericiti.In timp ,au intervenit alte litere intre ei.T (eama) l-a alungat pe I(ncrederea) dintre C si G. In ajutorul lui I au venit  P(asiunea) si D(orinta),dar E(goismul) nu a stat nici el deoparte.M (ai ramai) a incercat cu I(ubirea) si cu S(peranta) sa-i convinga pe G(ata) si D(eloc) prin I(ertare).Dar erau prea hotarati. L(acrimile) si R(egretul) au aparut prea tarziu.Nu au mai putut face nimic pentru C si G.Un A(asta e) a tras cortina.

Au mai incercat si alte litere.

B (unatatea) l-a iubit mult pe O(rgoliul),dar O a parasit-o pentru S(iguranta).F (rica) a fost singura pana l-a intalnit pe I(mi pasa).Dupa un timp insa, I s-a intors la E(goism).
Parasit,O (rgoliul) a stat mereu in calea lui F (ericirea).F tinea mult la O,dar lucrurile intre ei nu mergeau prea bine.L-a parasit.O si cu R(autatea) l-au impins pe F (ericirea) in bratele lui S (per).
M (ereu) l-a iubit intotdeauna pe vecinul sau N(iciodata).Sunt foarte diferiti si totusi N este chiar o parte din M.Se iubeau,dar le era greu impreuna.Au renuntat la ce aveau intr-o zi.M nu a avut curaj sa lupte,sa mai incerce,sa creada in continuare.Ea nu era o litera hotarata ca D sau o luptatoare ca C-urile.N era influentabil ca A-urile.Au ales calea usoara.M a incercat cu A-uri nehotarate, cu E-uri visatoare,cu L-uri imature,cu Z-uri parasite .A incercat si N.Au renuntat intr-o zi.
Totusi, intre M si N va ramane mereu un P (poate).


Concluzie?Unele litere nu merita iubite.

De ce nu?

Te iubesc si nu ma intreba de ce pentru ce si pana cand.Te iubesc pentru ca nu vreau sa aleg calea usoara si sa te uit. Pentru ca merit.Si pentru ca nu stiu cum e si vreau sa aflu.Si pentru ca vreau sa te gasesc undeva in lumea asta goala si totusi plina de oameni.Vreau sa simt cu sufletul rasuflarea ta sufocandu-mi ratiunea.Vreau sa ma zbat de durere,sa-mi izbesc sufletul de toti peretii corpului.Vreau sa iubesc,vreau sa sufar si sa plang atat de tare,atat de profund, incat sa simt ca ma scurg de durere.Sa-mi plesneasca pieptul de durere si iubire in acelasi timp.Te provoc sa ma gasesti oriunde,oricand si sa-mi smulgi gandurile,visele,sperantele.Te provoc sa-mi zdruncini orizontul si sa-mi sfarteci interiorul.Si totul la superlativ!Te provoc sa fii tu primul care imi marcheaza viata,sufletul,gandul.Si vreau totul, nu ma multumesc cu resturi.Hraneste in mine speranta si ia-o inapoi in cel mai crud mod omenesc.Si nu doar atat.Vreau sa-mi iei tot, principiile,mandria,respectul de sine.Fa treaba pana la capat.Rupe-ma de realitate,de oameni,si creeaza o lume doar pentru noi,si lasa-ma acolo singura,parasita. Musca-mi sufletul si sterge-mi zambetul.Ia-mi puterea de a vedea lumina din orice tunel,speranta,credinta,siguranta ca maine va fi o zi mai buna.Ia-mi totul si lasa-ma cu nimic,lasa-ma un nimeni.Te provoc sa faci ceea ce alti nu au fost capabili: FA-MA SA TE IUBESC!Sa te iubesc asa tare incat sa simt ca sufletul imi iese pe gura,ca trupul meu nu e indeajuns de incapator pentru atata sentiment.
Te provoc sa rupi bucati de mine si sa ma lovesti cu ele, sa ma proiectezi pe cel mai inalt piedestal,cel mai sacru si sa ma lepezi fulgerator si inopinant la cealalta extremitate.Fractureaza-mi inima,scuipa-mi cuvinte grele in fata,cioparteste-ma de vise.Si cand ma vei vedea disperata la picioarele sufletului tau,fii barbat si indrazneste sa nu simti mila pentru lacrimile mele.Si nu te opri: dezgoleste-ma de toate sperantele,amuza-te de epava in care m-ai transformat.Fa-ma sa-mi inghit vanitatea,alunga-mi superioritatea cu care indraznesc sa privesc cerul. Amageste-ma,minte-ma iar, pentru a ma azvarli de la o distanta si mai mare iar la pamant.Nimiceste-ma sufleteste si trupeste!Nu lasa treaba neterminata: umileste-ma,injoseste-ma,uraste-ma,si te rog fa-o lent ca vreau sa ma bucur de tot.

Postare nefinalizata

Draga X,


Iti multumesc!Da,da pentru tot: pentru ca m-ai iubit,m-ai iubit,m-ai iubit.Si pentru ca inca o mai faci.Si sa imi cer scuze ca te-am dezamagit,doar stii cat urasc sa dezamagesc oamenii.Imi pare rau ca nu am ramas aceeasi fata cuminte asa cum am promis.Dar tu ma iubesti si asa.Iarta-ma ca inca ma mai visezi si ca atunci cand pui capul pe perna ta,imi ai chipul intiparit pe pleoape.Ca nu te-am lasat sa ma cunosti cu adevarat,ca te-am lasat sa ma cunosti doar intr-atat incat sa ma iubesti.Si mult.Si continui sa o faci.Ca am promis atat de multe si nu mi-am tinut cuvantul.Nu stiu daca sunt rea sau buna.Egoista sau altruista.Nu stiu daca nu vreau sa te ranesc sau ma simt bine in ipostaza de a fi iubita.Aceste intrebari imi dilata interiorul si nu am niciun raspuns pentru ele.Imi amintesc tot,nu am uitat nimic,nici certurile,nici momentele frumoase,clipele in care purtam discutii inimaginabil de lungi,cand fugeam la propriu de tine,cand ma duceam in club pe furis,cand beam vodka pe ascuns,desi stiam ca tie nu iti place,cand i-am sunat pe ai tai la 3 dimineata sa le tin predici..Imi amintesc cum imi cuprindeai fata in palme si ma numeai copil.Nu cred ca ai preconizat ca si copiii pot rani.Si stiu ca acum zambesti.Iti multumesc pentru ca mi-ai umplut copilaria cu niste amintiri imposibil de uitat,ca am crescut impreuna,suflet langa suflet.Ca ti-ai lasat familia la o parte si ca mi-ai aratat si nu o data,ca sunt cea mai importanta.Ca mi-ai lasat sa plec cand mi-am dorit asta,desi ti-am rupt sufletul in mii de bucatele,si ai ramas  tot acolo,cu aceeasi speranta,si tot cu mine in suflet..
Iti multumesc ca ma iubesti si ca ai fost mereu langa mine,desi nu merit,si mai stiu ca altcineva nu o sa ma mai iubeasca niciodata asa intens cum o faci tu.Si eu,si eu te iubesc intr-un fel ciudat,dar cred ca o fac.