Atentie!Se trage un vis-DUBLA 1

7.00 E ceva durere in aer dar azi sunt hotarata sa-mi tin respiratia si sa-mi vad de treaba mai departe.Azi o sa-mi tin ochii larg deschisi pentru a-mi vedea visele duse la linia de sosire, si chiar daca mi-as fi dorit odata sa le privim impreuna pe ultima lor suta de metri, acum nu-mi doresc decat sa stau acolo in spatele liniei si sa le astept cu bratele deschise.In fond, doar eu stiu cat de greu mi-a fost sa mai cred in ele, cand cei din jurul meu le-au ridiculizat si nu le-au dat nicio sansa sa creasca.Nici nu am realizat in ce moment ti-am ratacit amintirea printre atatea vise.

Si daca inainte am lasat sa inainteze pe buzele altora vorbe rautacioase ce doreau doar sa-mi ucida visele inca nenascute,acum o sa-mi tiparesc drept in inima ca visele nu vor muri niciodata atata timp cat cineva inca mai crede in ele.

Nimeni nu poate sa stea in calea unui om ce are vise in care crede.A fost o perioada cand priveam somnul doar ca pe o nevoie fiziologica fara de care nu as fi putut face fata a doua zi, dar pe masura ce realitatea nu mi-a mai dat niciun motiv pentru a inainta, dormitul a devenit un mijloc prin care ma simt mai aproape de ceea ce imi doresc.Mii de vise mi-au doborat realitatea afona in care ma afundasem, o realitate in care nu se distingea niciun sunet de speranta spre viitor.Treptat, ochii au invatat sa se intoarca de la ceea ce a fost candva spre ceea ce ar putea detine.

 Nimic nu ar putea sa-mi tina azi in loc urletul de fericire si nicio forta omeneasca nu ar avea putere sa ma faca sa renunt la visele ce urmeaza.

Un om mort nu e cel lipsit de puls, ci cel lipsit de vise.

Tot ce am vrut sa spun si nu am avut cui

Tu m-ai numit rea.Cum indraznesti sa ma numesti astfel cand stii cat mi-e de teama sa nu ma invinga rautatea? Nu sunt rea daca nu stiu sa iubesc, doar ca nu am fost invatata cum sa o fac.Nu sunt rea daca vreau ceea ce nu am avut niciodata si tu ma tii in loc.Nu sunt rea daca nu vreau sa ajung sa ma schimb pentru cineva.

Un om drag m-a rugat sa nu las niciodata tristetea sa se transforme in rautate,sa iubesc oamenii oricum ar fi ei si sa le dau o sansa.Dar cum, cand e ceva in mine mult mai puternic care nu ma lasa sa-mi deschid sufletul orice as face?

Si sa stii ca imi lipsesti.Dar nu indeajuns incat sa ma intorc la tine.Nu pot sa stau in relatii cu sentimente, nu ar fi corect sa mai sufar dupa un altul.Dar tu nu intelegi, nici nu ai avea cum.Cred ca nimeni nu poate si cateodata e greu.Un om care nu a simtit iubirea, nu are de ce sa si-o doreasca,dar un om care a simtit suferinta isi doreste sa simta fericirea, iar fericirea mea nu e legata de sentimente pentru un barbat.Mi-e teama ca tu involuntar ai putea sa ma faci sa renunt la ceea ce am cladit cu greu, ca o sa-mi incalc juramintele in fata a mii de lacrimi intr-o clipa.Pentru ca tu nu ai fost ca altii, cu tine nu am putut juca necinstit, spre tine nu a existat gand in care eu sa primez in fata ta.Si totusi..adio.

Un strop de melancolie

Desi unii oameni sunt stersi de timp de pe fata pamantului,inchisi pe veci intre 4 scanduri, isi continua neincetat existenta intre peretii sufletului celor ramasi in urma. Nedrept si crud, fara a fi intrebati sau avertizati, fara a-si da acceptul, suntem pe rand obligati sa parasim lumea materiala in care noi inca mai traim.Si acum ma intreb, care durere este mai mare, cea a celui care pleaca prea devreme sau a celor care raman sa-i planga amintirea in fata unei gramezi de pamant?Un lucru e cert: este mult mai trist sa fii parasit in favoarea lumii de dincolo, decat in favoarea celei de aici.

Am jucat pana acum roluri nesemnificative, viata m-a pus in fruntea unor povesti triste capabile sa smulga doar un scurt oftat sau poate o lacrima solitara.Doar atat. Dupa caderea cortinei oamenii erau mult prea obositi sa mai aplaude si ma aruncau in neant pe mine si toata munca mea.Munca mea era poate mai grea decat a altora, eram condamnata sa zambesc si sa cred in fiecare zi, chiar daca nu aveam motive pentru care sa o fac.Poate lipsa experientei si-a spus cuvantul.Spun poate.Nu stiu sigur.Nu mi-am dorit niciodata asta si uite ca numai de asa ceva am avut parte. Nu am cautat nicicand compasiune, e cel mai injositor sentiment pe care il poti genera asupra altora. Nu cer compasiune pentru ca nu ofer.

Dar azi am decis sa demisionez din postura de actor maniabil ale carui gesturi sunt strict controlate din spatele scenei de valori ce nu-mi apartin, principii in care nu cred.Sau poate am incetat sa o fac pe parcurs.Simt ca am obosit sa preiau roluri impuse de altii, e greu sa acoperi soarele cu un deget, sa te ascunzi printre lacrimi de fericire. Sunt pregatita acum pentru a decide singura ce rol vreau sa joc in viata mea, si pentru ca lumina reflectoarelor si gloria sa ma urmeze si dupa coborarea de pe scena.E scena vietii mele si vreau puterea de a alege cine joaca in ea,cine-mi va ramane alaturi pana la aplauzele finale.O sa-mi joc pana la capat scenariul, indiferent daca oamenii vor sta pe margine si vor comenta,vor schimba opinii sau ma vor blama. Si stiti de ce?Pentru ca la spectacolul vietii mele voi nici nu ati platit bilet.

Cam cati de 'poate' pot incapea intr-un om?

Poate ca speranta te poate duce foarte sus, dar te va si arunca inapoi intr-o zi.Poate ca nu toti oamenii se intorc inapoi cand simt ca au lasat ceva in urma,dar majoritatea o fac. Poate exista iubiri care sa reziste o viata, dar multe inceteaza sa mai existe dupa o vreme.Poate fericirea are propriul ei drum si tu trebuie doar sa-l gasesti.Si poate daca aflii ii vei indruma si pe altii sa o gaseasca.Dar nu cred ca o vei face.Poate nu exista oameni rai si oameni buni, ci doar oameni pe care ii poti citi si oameni carora nu poti ajunge sa le cunosti sufletul.Poate minciuna altora e adevarul meu.Poate mergand drept spre cer o sa ajungi sa atingi stelele, dar e drum lung pana la ele.Poate si tu iti mai amintesti cateodata de mine, dar eu cred ca nu.Poate exista cineva care sa spulbere toate aceste poate obsedant de repetante in mintea mea, dar nu stiu unde sa-l gasesc.

Ce nu stie nimeni..

Prieteni,parinti,frati,iubiti..Dar nimeni nu stie ce zace inauntru, intre cei 4 pereti ai sufletului.Nu stiu ca zilnic se dau zeci de batalii sangeroase in mine,intre idei si sentimente,intre ce trebuie  si ce imi doresc, intre orgoliu si suflet.Si doar in singuratatea patului meu dau drumul lacrimilor sa curga, si buzelor sa-ti rosteasca in soapta numele, sufletului sa-ti simta lipsa.
 Dar nu fac nimic.Stau aici, in fata unei foi si  tot ce pot sa fac e sa inchid ochii si sa-mi imaginez cum ar fi sa te pot tine iar in brate.Nu mai sunt copilul care eram, desi as fi vrut de multe ori sa-ti alerg in brate si sa-ti spun cat imi lipsesti.Sunt mare acum, iar oamenii mari isi domina sentimentele, nu-si arata nimanui slabiciunile.Poate candva, vei aduna aceste bucati de suflet puse pe randuri si vei intelege.Doar aici, printre ganduri ratacite asternute pe hartii mototolite, te simt aproape de mine.Sufletul mi-e revoltat, ii e sete de tine, ar vrea sa te stie bine, dar cum ar putea sa creada asta, cand fara urma de remuscare ti-a frant aripile viselor?
A fost o copilarie sa cred ca mi se oferea candva sansa de a recupera tot ceea ce mi-a lipsit o viata de om, ca sufletul imi poate genera sentimente care sa combata racnetul rasunator al propriului meu ego.A fost o perioada in care sufletul mi se agatase de un fir de speranta,speranta ca lucrurile intrasera intr-un final pe fagasul cel bun.Copil naiv, am aruncat tot ce ma invatase pana atunci destinul, pentru a ma tranti intr-un final iar la pamant, cautand naucita deprinderile de care m-am eliberat.
Am devenit un om anost, gol, si-mi pare rau pentru asta, dar orgoliul imi zbiara continuu sa nu cedez, sa nu mai dau nimanui ocazia sa ma raneasca, si singura cale de a castiga lupta cu mine este de a-i invinge pe ceilalti. Uneori imi doresc sa existe cineva care sa stie cum e sa treci prin atatea de unul singur, sa inteleaga ca am o datorie fata de mine pentru toate prin care am trecut. Am oameni langa mine, oameni care ma iubesc si ma sustin neconditionat, dar care nu ma inteleg, si ma judeca in tacerea constiintei lor, pentru ca nu au fost partasi la ceea ce eu am fost obligata sa suport ani de-a randul, care nu stiu cum e sa ai nopti nedormite rascolindu-te cu intrebari fara folos de ordinul de ce-urilor. Ma agaseaza sfaturile primite din afara, sfaturi de care nu am nevoie si nu le cer,pentru ca stiu exact ce am de facut si unde trebuie sa ajung.Nu poti sta spectator nepasator si sa crezi ca poti avea un cuvant de spus in viata altora, nu poti sa-ti exprimi opinii daca nu ai simtit niciodata deznadejdea, teama de a trai.Care nu stiu cum e sa-ti traiesti treaz cosmarurile, sa astepti ivirea intunericului pentru a te elibera de lacrimi si frustrari. E usor sa spui ca trece, dar eu sunt tot aici, si inca nu a trecut .Sau sa spui ca te asteapta o viata in fata.Evident, sunt constienta, insa asa cum am o viata in fata, am si un trecut in spate,un trecut care imi apasa greu pe umeri, si care nu-mi va mai ingadui niciodata sa ma las calcata in picioare de pasageri ai vietii mele.Poate sfaturile tale m-au determinat sa iti inlatur existenta de langa a mea.Poate,nu stiu sigur..
Prin aceste randuri am batut si ultimul cui al sufletului meu.

Intre noi si tu

 E tarziu si afara ploua, ca in seara aia ,mai stii?Si parca iti  mai aud inca pasii repeziti pe asfaltul umed,si picaturile de ploaie compun o melodie ce suna a noi.Poate doar imaginatia mea bogata ma face sa aud aceleasi vorbe,singurele pe care nu am vrut niciodata sa le uit,sa le ratacesc:" O sa te iubesc mereu..".Pleoapele imi aluneca greu, dar ma lupt cu puteri supraomenesti pentru a nu cadea prada somnului.Poate,acolo unde esti acum, ploaia iti va aminti de noi si de dragostea noastra, de promisiuni, de vise, de noptile in doi,de mine.
In intunericul camerei se distinge un zgomot, suna cineva la usa,ma ridic de pe podeaua uda de lacrimi si mai privesc o data pe geam, dar tot nu esti..Imi sterg lacrimile,imi dreg vocea, si ma indrept spre usa, intreb cine e, iar in cele ce urmeaza inima mi s-a oprit in loc, o mie de sentimente au luat-o cu asalt, lacrimile izbucnesc din ochi si din suflet de indata ce i-am simtit respiratia prin lemnul rece, gandurile m-au napustit, eram fericita si totusi o parte din mine nu ma lasa sa fiu.Stiam ca e el, chiar daca nu vorbea, chiar daca a trecut mult timp, am impartit acelasi aer si acelasi suflet, ii cunosc bataile inimii si ritmul respiratiei.Si totusi nu am spus nimic.Proptindu-se cu o mana pe usa mare de stejar, cu ochii plini de lacrimi si parere de rau,mi-a spus:
"Imi pare rau pentru tot, te rog deschide-mi usa..."

6:00 Suna alarma, ma trezesc si constat cu stupoare ca e luni dimineata.Nu-mi plac zilele de luni,niciodata nu pot sa-mi revin dupa weekend dar totusi rasuflu usurata ca a fost doar un vis, o himera ce nu avea cum sa existe.
Era o dimineata de aprilie frumoasa, soarele imi batea exact in dreptul geamului si totusi acest vis ciudat nu-mi dadea pace.Nu m-am mai gandit la el de mult, si aveam pe altcineva la care cred ca tineam.M-a macinat toata dimineata amintirea acestuia, dar stiam ca trebuie sa uit, sa nu-i acord importanta, sa-l sterg, asa cum facusem si cu amintirea lui.Iar intarziasem, m-am grabit sa-mi arunc in geanta cateva carti si caiete, am iesit din casa intr-un suflet,trantind usa si cu sireturile desfacute, intarziasem deja 20 de minute. Pe cand cautam cheia potrivita,privirea mi-a ramas blocata in stanga usii mele. Era el,chiar el din vis, stand rezemat de zid si cu ochii-n pamant, cu obrajii ascunsi in palma, tot asteptand, tot suspinand.Oare nu a fost un vis?

Ai simtit vreodata ca drumul spre visele tale e tot mai intunecat sau ca cel ce inca il mai astepti de atata timp nu da semne ca s-ar mai intoarce vreodata?Ai simtit teama singuratatii chiar daca esti inconjurat de zeci de oameni?
Ca un copil ce se sperie de primii pasi si totusi ii face..Ca un batran ce se sperie de moarte si totusi o urmeaza..


Astept ziua in care tu o sa vii si nu o sa mai pleci.

Proba de bac- Partea a II a-

Scrie un  eseu argumentativ de 15-30 de randuri despre ura pornind de la urmatoarea afirmatie :" Buzele mele si-au jurat a nu-ti mai rosti niciodata numele,nu vor mai lega niciodata cuvinte care sa te cheme, sufletul meu nu-ti va mai simti niciodata lipsa, mintea mi te va alunga din ganduri, iar eu..Eu nu voi mai fugi niciodata in bratele tale,in cautarea ta."-Camy

Atentie!In elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
-sa respecti constructia discursului de tip argumentativ:structurarea ideilor in scris,utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimarii unei aprecieri;
-sa ai continutul si structura adecvate argumentarii pe o tema data: formularea ipotezei, enuntarea si dezvoltarea corespunzatoare a doua argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente;
-sa respecti normele limbii literare (registru stilistic adecvat,normele de exprimare,ortografie si punctuatie).

Consider ca sintagma prezentata mai sus este justa, intrucat tu esti un porc ce nu merita nici aerul ce-l respira.Sufletul uman are insa nevoie atat de iluzii ,cat si de esecuri, iar cele din urma, asumate interior ca experiente de viata, ne ajuta sa ne imbogatim fiinta. Cu alte cuvinte, avem nevoie si de astfel de oameni pentru a le putea recunoaste valoarea oamenilor care intradevar o poseda.
Cand vorbim despre iubire, trebuie sa ne gandim ca la un serviciu social gratuit. Iubirea o daruiesti fara masura si fara a astepta nimic in schimb.Din cele mai vechi timpuri, inca de pe vremea faraonilor, iubirea, atat cea spirituala cat si cea trupeasca, era privita ca pe cea mai inalta traire pe care o poate poseda un om.Atat de inalta, incat ei credeau ca singura cale de a atinge zeii este prin iubire.
Revenind la afirmatia mai sus mentionata, sunt de parere ca desi iubirea este irationala, iar oamenii in care noi investim aceste sentimente nu pot fi alesi, eu o sa-ti smulg tot ce am investit in tine, oricat de greu mi-ar fi.
Pe de alta parte, gandindu-ma ce jigodie ai fost, cred ca o sa iti iau mai mult, o sa-ti iau si sufletul, pentru a nu putea niciodata sa o oferi altcuiva si in plus,ce folos are un suflet daca nu e folosit?
In concluzie,trebuie sa recunosc faptul ca imi lipsesti mult,dar nu tu cel de acum, si cel ce credeam ca il iubesc, dar conform afirmatiei de mai sus nu te voi mai aminti niciodata indiferent cat de greu ar parea.

Cu toti dintii

De cate ori zambeste un om pe zi?Cate zambete diferite exista?

Femeile au un zambet senzual pentru momentele in care se simt atragatoare, iar barbatii au unul ce atesta siguranta. Femeile au un zambet de protejate, iar barbatii un zambet de protectori. Un zambet de vanat si unul de vanator.Femeile zambesc la reduceri, haine, pantofi, barbatii zambesc la meciuri, picioare si decolteuri dezgolite. Au insa un zambet comun si inconfundabil, zambetul de " te iubesc".

Eu zambesc mult,zambesc mereu,zambesc din cele mai stupide motive si in cele mai inadecvate situatii.Zambesc oamenilor de pe strada, zambesc in oglinda si uneori zambesc doar pentru a-mi aminti cum ar trebui sa arate viata.Sunt multe zambete si desi suna ciudat, nu prea seamana intre ele.Am un zambet pentru situatiile in care ma simt ignoranta, unul care emana bucurie, unul pentru emotie,am un zambet pentru dimineata care anunta o zi placuta si unul pentru seara care incheie o astfel de zi.Am zambete care poarta in spate cuvinte si sentimente intense.Am cate un zambet pentru "imi pare rau" si "te iubesc" pentru ca buzele mele nu au invatat inca rostirea acestor cuvinte.

Chiar daca ai dantura perfecta sau nu, nu te sfii sa zambesti oricand, oriunde, oricui!

Viata mea se invarte in jurul a mii de zambete, si daca este ceva ce am inteles,atunci acel ceva este ca un zambet nu se poate rasplati decat printr-un altul.