Proiectati sa rezistam.Sau poate nu..

Esti langa mine acum, dar cate zile,cate nopti,cate lacrimi se vor scurge pana ne vom desparti din nou drumurile?Am in suflet atata iubire si toata e numai pentru tine,totul in mine si in jur se rezuma doar la tine.Si nu ma intreba cum de-am rezistat atata vreme fara imbratisarea ta,de fapt nu spune nimic, doar taci si lasa-ma sa ma bucur de visul ce-l traiesc chiar acum.Si totusi timpul trece si odata cu el aduce un ton nostalgic,stiu ca se apropie clipa in care mainile noastre isi vor da drumul si fiecare isi va urma pasii ca si pana acum.

Si acum ca pleci as vrea sa te rog sa nu ma uiti si sa-ti mai aduci macar cateodata aminte de mine.Si vreau sa-ti amintesti de mine ca cea care te-a iubit intr-atat incat te-a lasat sa pleci cu jumatate din toata viata ei.Si as mai vrea sa-ti mai spun ceva...Daca te vei intoarce vreodata si nu ma vei mai gasi tot aici, sa stii ca rasuflarea mea tot tie o sa-ti apartina chiar daca o sa stau langa umarul altcuiva, sa stii ca respiratia mi se va opri la fiecare zgomot al usii, de fiecare data cand imi va suna telefonul ma voi ruga la toate fortele posibile ca tu sa fii de cealalta parte a firului.

Te iubesc mult.Poate mult prea mult.Daca te-as iubi mai putin as avea probabil puterea de a te tine langa mine,te-as strange atat de tare in brate incat am crea ziduri inalte pana la ceruri care sa nu permita nici macar trecerea timpului printre noi.Dar nu pot sa te retin, te iubesc mult prea mult ca sa iti clintesc si cea mai mica forma de speranta.Sper doar ca intr-o zi tot ce ne leaga, tot ceea ce lumea condamna de pe margine, acest tot si imens val de sentimente si trairi sa ne aduca undeva,candva unul langa altul, umar langa umar in acelasi pat.Si poate gresesc cand spun ca noi suntem proiectati unul pentru altul,ca am atata incredere in ceea ce insemnam noi doi impreuna.

Poate gresesc, dar in lumea asta mare in care concurenta e treptat inlocuita de instinctul de supravietuire, tu esti tot ce ma leaga de drumul cel drept.

Am incercat din rasputeri sa te ajung din urma, sa te prind, sa te intorc poate, sau macar sa reusesc sa impletesc iarasi destinele noastre.Atunci cand am reusit, am incercat iar sa fug, sa scap, sa uit, sa ma pierd printre fapte si alti oameni.M-am oprit cand m-am crezut in siguranta,insa tu m-ai gasit.M-am ascuns in spatele vorbelor si am incercat cat de mult am putut sa fug de sentimentele ce aveau sa ma invaluie.Am pierdut lupta in fata iubirii iar si tot nu am incetat sa mai fug de ea.In final am ramas dezbracata de sentimente si sperante, cu un om alaturi care-mi cere sentimente si adevar.Si am obosit..

Mai merita sa crezi?

Ce trebuie sa faci cand visele tale se izbesc de indiferenta oamenilor?Si unde e scris ca visele nu mor?As vrea sa stiu, sa vad, sa inteleg, sa nu-mi ucid speranta ce-mi mareste zilnic pieptul cu iluzii.N-as vrea ca intr-o zi sa regret ca poate azi eu as fi putut sa schimb ceva si mi-a lipsit curajul.Totul e greu odata ce pasesti in viata: sa iubesti e greu, sa crezi e greu,pana si sa-ti faci vise e greu cand ai in spate atatea nefinalizate.Oare e suficient sa-ti doresti ceva din toata fiinta ca sa-ti indeplinesti si cele mai improbabile dorinte?
In noaptea asta o sa adorm crezand inca in visul meu, dar nu sunt prea sigura ca si maine voi continua sa-mi alimentez aceasta sete nebuna de implinire.
Si ce e pana la urma iubirea?Un joc prost in 2, in care de cele mai multe ori, supravietuieste doar un suflet.Si celalalt?Pai celalalt se taraste intr-un alt razboi sperand ca de data asta sa iasa invingator.Si de cele mai multe ori,orgoliul bate resemnarea si sufletul odata schingiuit castiga.Dar ce castiga pana la urma?O satisfacere temporara a propriului ego inlocuita intr-un final de vechile frustrari.
Concluzie: Inceputurile unei iubiri sunt sterse de finaluri, si de cele mai multe ori ne seamana in suflet doar regrete.Regrete de tot felul: regret pentru ce am oferit sau n-am oferit, pentru pierderea timpului, pentru persoana de langa noi.Iubirea e trista.

Copilul de ieri

Azi oglinda a fost cruda cu mine, mi-a marturisit fara echivocuri ca nu mai e loc de copilul de ieri.Simt cum responsabilitatile se aduna si ma prabusesc sub greutatea lor.Timpul ma obliga sa las in urma copilariile si sperantele inaltatoare si sa ma raportez la realitate.

Nu stiu cand au trecut anii astia peste mine, unde s-a pitit copilul din mine si a facut loc omului mare?

Cate un "dar" in fiecare vis..

Ce se intampla cand un vis pe care l-ai aruncat la gunoi se indeplineste?Cum si mai ales cand ar trebui sa alegi intre doua cai,doua destine,doi oameni diferiti?Daca oamenii aia sunt atat de diferiti incat te trag fiecare in alta directie?Si cum stii daca l-ai ales pe cel mai indicat pentru tine?
Si cum e posibil ca de fiecare data cand iti ratacesc printre vise amintirea tu sa apari la loc in viata mea?Parca destinul imi joaca o festa de cel mai jos amuzament posibil de fiecare data cand incerc sa o iau de la capat cu altcineva.

In capul meu e un amestec de sperante si amintiri, sperante pentru ce a fost si pentru ce ar putea fi.Un om cunoscut si unul complet nou si diferit.Sufletul mi-e coplesit, au fost atatea zile in care nu era nimeni langa el sa-l faca sa simta, sa ma faca si realizez ca e inca acolo...

O noua viata plina de iluzii, pe de o parte, iar la cealalta extremitate, o parte din mine a stat pe loc pentru a-l astepta pe baiatul pe urmele caruia am simtit intaia data ca in mine exista un suflet.

Spun doar ca nu e cinstit sa ai indoieli la inceput de drum cu altcineva..Poate maine gandurile mi se vor limpezi si voi sti ce alegere am de facut.Sau poate ar fi mai usor sa ma lase in pace sa-mi vad mai departe de viata.Dar oare chiar vreau asta?

Nebanuite sunt caile..

Ai simtit vreodata ca viata iti pune in cale sanse pentru care simti nevoia sa lupti din toate strafundurile fiintei tale?Ca acel ceva e pus in drumul tau pentru a-l atinge,a-l avea,a-l simti aproape macar o clipa? Obsesie e putin spus pentru ceea ce se dezvolta in interiorul meu de cateva luni.Numiti-o cum vreti, dar acest intreg fenomen straniu imi scoate la iveala trairi de care inainte nu ma consideram capabila.Orice ar fi, oricum va trebui sa actionez, o voi face numai pentru a-mi satisface aceasta dorinta.Poate capriciu, poate provocare,poate chiar curiozitate.Cert este ca mi-a ingropat cunoasterea rationala si a inlocuit-o cu o imensa dorinta de nou, am incercat in van sa-mi controlez pornirile spunandu-mi ca e doar o nebunie temporara, in speranta ca-mi va da pace intr-una din zile.Nimic mai fals decat asta, parca acum sunt si mai hotarata si vreau sa-mi traiesc intens nebunia in care ma afund fara sa-mi pese ca poate, si de fapt nu poate, mai mult decat sigur nu va duce la nimic bun.
Nu voi da mai multe detalii pentru ca nu vreau sa risc sa fiu apreciata drept o maniaca nebuna si posesiva.
Tot ce stiu e ca intr-o zi vreau sa ma uit inapoi si sa zic ca am reusit sa fac si asta.Wish me luck!

Cred ca sentimentul asta ce se naste acum in mine primeaza ca intensitate in fata a mii de zambete copilaresti.Si unele raspunsuri nu o sa-si gaseasca niciodata intrebarile.Tema de meditatie:"Oare de cate ori trebuie sa tranteasca un barbat usa pentru a o deschide inapoi?"

Zi de ploaie in suflet si afara

Si iata-ma iar in fata unei foi albe incercand sa scap cumva de presiunea asta dinauntru care ma domina si ma nimiceste treptat.

Un vant rece imi bate in geam azi, cand tu ai refuzat sa ma privesti, ai incetat sa imi zambesti si te-ai consolat in brate straine.Jocul in care ne-am angajat candva sufletele avea reguli diferite,ai uitat?

As vrea sa sterg data in care printr-un sarut ti-am cerut sa ma astepti o viata daca e nevoie.Imi lipsesti si mi-as scoate inima cu propriile maini in schimbul unui alt inceput.

Am tot,tot ce mi-am dorit vreodata si ce nu mi-am imaginat ca pot dobandi, am reusit sa-mi ating cele mai indraznete vise si tu..Tu nu esti alaturi de mine sa le privim crescand pe urmatoarele, sa te bucuri alaturi de mine la fiecare zambet.Mi-ai smuls sansa de a fi pe deplin fericita macar o data in viata asta nenorocita..

Am tot, dar ce rost are daca sufletul mi-e indoit, daca ochii privesc tot spre un trecut in care eram 2?Poate am facut multe tampenii si sigur am facut, dar nu mai vreau sa le repet si poate imi pare rau.Si sigur tu nu stii cat de rau!

Tu nu stii nimic!Nu stii cat de greu mi-a fost sa imi iau adio intr-o zi.Si cate lacrimi mi-au curs de-a lungul zilelor, si cat am asteptat sa ma intorc intr-o zi si sa ne continuam impreuna drumul inceput.Si m-ai judecat cand m-ai vazut la bratul altcuiva..Cum ai putut cand tu stii ce insemni pentru mine?

 Si nu, inca nu s-a incheiat, refuz sa dau foaia si sa uit de tot ce a fost.Poti sa pleci,sa fugi,sa te ascunzi, dar e un loc in care stiu ca te voi gasi toata viata.Si locul ala e adanc in inima mea.

Poate am crezut prea mult in noi, in mine,in tine sau in ceea ce credeam candva ca ne uneste.Regret sau orgoliu, nu am raspunsul exact, dar stiu ca e ceva care doare al dracului de tare.Si daca asta e sfarsitul, atunci mi-as dori sa am ceva dragut de spus,cuvinte care sa iti aminteasca intotdeauna de mine,dar nu am.Las lacrimile sa vorbeasca in locul meu, va las pe voi sa beneficiati de aplauzele finale, eu o sa-mi continui drumul oricat de tare ar durea sau oricat de greu ar parea.Si as vrea sa stii ca va exista mereu cineva care se gandeste la tine la fiecare gura de aer pe care o ia si care traieste cu speranta ca intr-un punct drumurile vi se vor intersecta iarasi, dar de data asta pentru totdeauna.

Penibil,patetic si jenant, dar cam asa arata sufletul meu de cateva zile incoace.

A fost si nu mai e

M-am ascuns in ziua in care dragostea mi-a batut la usa. Am ocolit drumurile pe care un el venea tintit spre mine, si am fugit cat de tare am putut spre a ma ascunde din nou.Mi-am claustrat sentimentele cand mi s-a cerut sinceritate.Dar cat poate un om sa alerge lasand in spate atatea vorbe nerostite?

Mi-am luat adesea ramas bun prea devreme de la oameni.Si poate ca nu meritau..Azi nu mai e nimeni in spatele usii cand ajung seara tarziu acasa fumand ingrijorat un intreg pachet de tigari.Si poate imi pare rau.Acum nu mai e nimeni care sa-mi duca dorul si sa-mi poarte grija,nimeni nu-mi mai trage patura peste corpul adormit in noapte, nimeni sa ma indrume parinteste pe drumul vietii,nimeni nu ma mai cearta si nimeni nu ma mai intampina dimineata cu o cafea si cu un zambet cald.As vrea sa spun cuiva ca regret dar pana si asta e in zadar.As fi avut atatea de zis,de spus, de aratat si am crezut ca am o eternitate pentru asta.Puerila greseala, acum inteleg ca timpul nu se indura si nu ne iarta pe niciunul.Pe drumul pe care ai pasit nu mai exista cale de intoarcere si totusi as vrea sa stii ca merg mai departe oricum chiar si fara tine.