Inca omul

Vine o vreme in viata fiecarui om cand simte nevoia de a cere mai mult decat ceea ce i-a fost dat.Cand, in spatele ochilor se formeaza rauri de asteptare a unor adevaruri niciodata rostite si cand acel "de ce" are o rezonanta mult mai puternica in pieptul lui.Cand raspunsurile simpliste nu il mai multumesc si cand incearca din rasputeri sa inteleaga,sa afle,sa stie de ce intr-un moment al existentei sale drumul sau a luat o intorsatura neasteptata sau de ce de la inceput i-a fost dat acest drum pe care urma sa calce.Talpile ii sunt ranite, iar sufletul pe care l-a tarat pana aici dupa el e si el obosit.Omul asta nu a vrut sa-si lase sufletul in spate,desi poate ii era mult mai usor fara o alta povara in spate.Dar el a vrut sa ramana om pana la sfarsit,iar oamenii adevarati inca mai au sentimente.Astazi, tot el, povara grea,l-a oprit din drum si l-a facut sa sufere iar.E o decizie grea pentru cel ce inca mai e om: nu-si poate abandona sufletul desi drumul ar fi mult mai scurt si mai facil fara greutatea unui suflet.

Si pe drumul asta lung, "inca omul" s-a legat de altii ca el, care au renuntat insa la un anumit punct.Desi poate aceia l-au ranit in alte dati,cel ce inca mai e om si-a strans palmele in jurul palmelor lor si i-a tras dupa el cand ei renuntasera sa mai inainteze.In locul unde ceilalti au fost odata cazuti, "inca omul" si-a pierdut timp pretios din drumul ce-l avea in fata,sentimente,vise,iluzii,insa ceea ce "inca omul" a adunat intotdeauna dupa ce ceilalti s-au lipsit de ea a fost increderea lui.

"Inca omul" e pe un drum pustiu si astazi a stat iar in loc.Pe drumuri alaturate sunt fiintele lui dragi,insa ei au renuntat la a mai fi oameni de un timp si avanseaza rapid spre destinatia finala.Acum sta in loc si spera sa poata intr-un punct sa lege drumul sau de cel al celor dragi, intinde in van o mana spre cei catre care el ar fi intins nu doar o mana,ci intreaga lui suflare doar pentru a-i ajuta.Ceilalti insa,din neatentie sau poate din lipsa de interes nu-i vad chemarea.Cel ce inca mai e om isi retrage intristat mana si o alatura corpului sau deja slabit;nu e prima data cand mana sa nu-si gaseste corespondent in lumea inconjuratoare si totusi el mai spera.Spera ca intr-o zi cei din jur sa-i vada tristetea din ochi si poate cine stie,sa i-o astupe..

Cuvinte nepotrivite

Aproape august si dimineata; 2 cuvinte mi-au traversat corpul si copiind mimetic o scena de film prost mi-au navalit peste buze inainte ca eu sa le pot constientiza.
Erau acele 2 cuvinte care in lumea noastra sunt conditionate,calculate pe numar de persoane si absolut niciodata nu se daruiesc gratis, asteptandu-se in schimb macar replica din acelasi film prost.

E o treaba a dracu' de complicata cand bucata aia de carne din piept intervine in viata de zi cu zi a insului.

Eu..Incotro?

Imi iau ramas bun.Nu,inca nu plec in vacanta, insa am decis sa-mi abandonez discernamantul si sa ma abandonez hazardului.Mi-am bagat viata la spalare automata, la 40 de grade pentru a nu o sifona.Au fost prea multi care au uitat sa-si stearga picioarele pe presul de la intrarea ei.

Am devenit o punte de batalie pentru personalitatea mea mult prea complicata si ideile dobandite pe parcursul anilor.Sunt zile in care plang,rad,ma enervez,tip, si zile in care le combin pe toate intr-o singura stare de dispozitie.Sunt un mix de sentimente, de la altruism la egoism,de la ura la iubire.Sunt zile care se deruleaza mult prea repede si altele care se tarasc in urma timpului.

Fac schimbari peste schimbari, ma razgandesc, schimb la loc, schimb in acelasi fel sau in mod diferit,si totusi pentru ce?Viata mea e destul de buna daca eu am trait atata timp in ea.

Am ajuns sa nu ma mai recunosc nici in limita bunului simt.Cred ca ma aflu in plin proces de maturizare.

Si totusi..eu incotro ma indrept?

Increderea in sine a unui om este tot ce ii ramane intr-un final; e important ca atunci cand ceilalti renunta sa mai lupte alaturi de tine in batalia numita viata, tu sa continui sa crezi in ceea ce esti si in ceea ce poti realiza de unul singur,fara ajutorul a terte persoane.

Ma tratez asa cum imi doresc sa ma trateze barbatii de langa mine.Am incetat sa mai plang cand sunt singura si am invatat sa ma propulsez in postura de protagonista a propriei mele vieti.Nu mai cer sa fiu iubita de cei din jur,pentru ca am invatat sa ma iubesc singura indeajuns pentru toti.Nu sunt geloasa pe alte femei pentru ca sunt unica in felul meu particular.Nu mai retin oamenii in viata mea daca ei nu-si mai doresc asta si nici eu nu mai fac parte din viata celor ce mi-au ramas indiferenti.Am inceput sa ma accept ca un intreg si astept acelasi lucru si de la ceilalti.Nimeni nu ma mai poate face sa ma simt inferioara pentru ca eu am incetat sa le mai permit.Nu ma mai tem sa fiu lasata singura, pentru ca stiu ca de azi sunt capabila sa-mi duc drumul si fara companie.


Astazi am incetat sa mai fiu fata care tine de mana un baiat care intoarce capul dupa o alta si am devenit eu acea "alta".

O Privire In Contemporan

Detinem echipamente din ce in ce mai performante iar tehnologia a atins cote inimaginabile pentru generatiile anterioare.Si totusi am uitat.Noi oamenii suntem din ce in ce mai singuri si mai tristi.
Se pare ca ne-am pierdut treptat capacitatea de a fi fericiti asa cum suntem, cu toate lipsurile sau neajunsurile vietii.Oamenii mai au insa vise, dar vise care se rezuma in mare parte la a succede un loc privilegiat in societate.
Nimeni nu mai viseaza sa faca fericit un alt om,nimeni nu mai are curajul de a-si incredinta cu adevarat viata unui seaman.
Am uitat tot ce trebuia sa retinem..

Atelier de suflete

Si oare galagia din capul meu isi va gasi vreodata o reflectare perfecta in capul altcuiva?Erau zile in care credeam ca stiu cine sunt si incotro ma indrept, dar constat personalitatea mi-e lovita constant de zeci de pareri, de refuzuri, de impotriviri.Si vreau sa lupt pentru ca viata m-a invatat pana acum fidel toate tehnicile de supravietuire a propriilor idei.

Deseori ne prostituam sufletul; il dam pe sume derizorii unor oameni de nimic.Il inmanam cu speranta de fiecare data si  cand il primim inapoi ochii se indreapta greoi spre el, spre acelasi biet suflet ce a trecut prin atatea maini necunoscute.Cate maini murdare nu au atins sarmanul suflet si cate nu l-au ratacit prin locuri straine?

Daca ar avea glas probabil ar zbiera de furie si de durere,pentru ca de cele mai multe ori ,oamenii apreciaza sufletul la valoarea bursei.Lovit si bolnav,el nu inceteaza sa mai creada ca intr-un piept se va face odata loc si pentru el.Speriat si timid,va starui iarasi in mainile altuia plin de speranta si incredere.

Iubirea se imprima pe zidurile timpului si tot el este cel ce o destrama.Iubirea inseamna mult mai mult decat 2 oameni si strangerea palmelor lor.Iubirea trece dincolo de saruturi,pasiune sau atractie.Doar timpul si rabdarea construiesc ziduri de sentimente in jurul oamenilor.Iubirea porneste de la o atingere,de la simpla atractie dintre doi oameni,recunostiinta sau admiratie.Ceea ce le urmeaza este mult mai complex si invariabil.Iubirea nu e stabila decat daca timpul ii permite.Iubirea trage totusi uneori timpul inapoi si reinvie trecuturi.Aceste doua fenomene se afla in stransa interactiune si interdependenta.Iubirea si timpul duc un razboi continuu.Cateodata iubirea castiga,alteori ea pierde :)

Intr- o lume plina de egoistele euri nu mai e loc de noi.Oamenii nu mai cred unii in altii,iar eu ma simt ca singura proasta optimista care spera ca intr-o zi visele sa-i bata la usa.

Si de asta azi as vrea sa ne oprim intr-o poza, sa lasam orele sa treaca pe deasupra capetelor noastre fara sa ne stearga vreun capitol din povestea noastra.Sa lasam sa treaca si ceea ce am fost ieri, 2 straini ce poate s-au ranit reciproc si sa uitam ca putem redeveni aceiasi intr-un maine atat de apropiat.

Nu stiu cand a inceput totul, cand a trecut primul zambet,prima atingere,primul sarut si nici nu stiu cand o sa se termine.Nu stiu care dintre noi va plange in final si nici cine va pune punct.Nu stiu daca voi regreta ca am fost incoerenta in ganduri sau ma voi multumi cu toate amintirile in 2.