Sunt zile in care...Ma simt nimic.
Zile cand..Cuvintele mele nu ating suflete.Iar strigatul meu nu e auzit.
Zile..ce trec greu si degeaba..
Si inima..pai inima mea doare.
Si mai sunt si zile in care lacrimile-au obosit sa tot curga.Cand nu pot sa-mi ridic sufletul ingenunchiat in fata durerii.Cand orele,minutele,secundele trec greu si sunt prinsa intre ganduri turbate de amaraciune. Cand corpul nu e mai mult decat un lagar al sufletului, un zid ce-l desparte de liniste,de eliberare.Cand imi intind bratele in cautarea oricarei mici surse de afectiune si oamenii trec..Nepasatori pe langa sentimentele mele..Noptile sunt tot mai lungi si tot mai reci, mai dureroase, mai infricosatoare, bantuite de un aer greu ce-l simt uscandu-mi lacrimile inca nescurse.E o lume in care nu mai cred si care ma alunga cat mai departe.Trecutul si viitorul ma lovesc,iar eu raman speriata aici, intr-un prezent fara vreo cale de iesire,fara urma de speranta, iar intunericul imi ascunde toate motivele pentru care altadata am luptat.Aud cum se sfarama bucati de suflet si pot simti ramasitele trupului meu de mult obosit cerand indurare.Ochii odata zambitori sunt acum doar firimituri de chin si vor sa se inchida in fata a tot ce au fost fortati sa urmareasca fara a judeca sau a protesta. E o batalie crancena in interiorul meu.
Si nu-mi mai simt ingerul atingandu-mi umarul si fara el nu am curaj sa ma trezesc din acest cosmar.Acum, indraznesc sa gandesc ca si el m-a parasit.Poate sufletul meu bolnav nu merita mai mult de atat.Sau poate ca aici,in lumea voastra nu e locul meu.
Sunt zile apasatoare si am obosit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu