Parca uneori privesti lung si construiesti o intreaga bariera de cuvinte cu rostul de a te scuza ,de a motiva, de a scapa de vina care se zbate intre creier si suflet.Nu stii cu care sa incepi, toate par marunte si tot incerci sa le alegi pe cele mai potrivite, formulezi fraze care de care mai concludente, ai vrea sa stii cuvintele cele mai cuprinzatoare pentru imi pare rau si am gresit.Vrei sa te faci auzit, dar ti-e teama ca nimeni nu o sa fie de partea cealalta a cuvintelor.De ceva vreme interiorul tau e neicapator pentru sentimentele astea care te ard,te strang,iti innoada sufletul si totusi nu cauti compasiune,intelegere sau sprijin, iti doresti doar sa te golesti pe dinauntru.
Si iti faci curaj, inchizi ochii, tragi o gura mare de aer si dai drumul pasului hotarat. Pe masura ce te apropii, respiratia iti galopeaza intr-un ritm alert, distingandu-i liniile chipului parca toata hotararea se piteste intr-un cotlon ascuns al vointei tale si curajul te paraseste inainte de a-i gasi vreo intrebuintare.E ca un truc vechi si prost ce-l stii dintotdeauna dar pe care nu ai puterea de a-l stopa, de a-i anticipa deznodamantul desi il stii pe dinafara.Privirea ti-e doborata crunt de frica, creierul iti genereaza instant poate zeci de motive care sa-ti ucida foamea de a da drumul cuvintelor nevorbite,a gandurilor ce vroiai sa le impartasesti si nu ai stiut cum . Pasii ce se doreau impunatori se opresc subit,ocolind tematori ochii mari si caprui sub care se fastaceau nu demult tremurande. O voce stinsa se aude in surdina :"Si maine ai o sansa."
Poate tu, poate eu, poate fiecare a vrut sa mai adauge ceva la povestile lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu