Prieteni,parinti,frati,iubiti..Dar nimeni nu stie ce zace inauntru, intre cei 4 pereti ai sufletului.Nu stiu ca zilnic se dau zeci de batalii sangeroase in mine,intre idei si sentimente,intre ce trebuie si ce imi doresc, intre orgoliu si suflet.Si doar in singuratatea patului meu dau drumul lacrimilor sa curga, si buzelor sa-ti rosteasca in soapta numele, sufletului sa-ti simta lipsa.
Dar nu fac nimic.Stau aici, in fata unei foi si tot ce pot sa fac e sa inchid ochii si sa-mi imaginez cum ar fi sa te pot tine iar in brate.Nu mai sunt copilul care eram, desi as fi vrut de multe ori sa-ti alerg in brate si sa-ti spun cat imi lipsesti.Sunt mare acum, iar oamenii mari isi domina sentimentele, nu-si arata nimanui slabiciunile.Poate candva, vei aduna aceste bucati de suflet puse pe randuri si vei intelege.Doar aici, printre ganduri ratacite asternute pe hartii mototolite, te simt aproape de mine.Sufletul mi-e revoltat, ii e sete de tine, ar vrea sa te stie bine, dar cum ar putea sa creada asta, cand fara urma de remuscare ti-a frant aripile viselor?
A fost o copilarie sa cred ca mi se oferea candva sansa de a recupera tot ceea ce mi-a lipsit o viata de om, ca sufletul imi poate genera sentimente care sa combata racnetul rasunator al propriului meu ego.A fost o perioada in care sufletul mi se agatase de un fir de speranta,speranta ca lucrurile intrasera intr-un final pe fagasul cel bun.Copil naiv, am aruncat tot ce ma invatase pana atunci destinul, pentru a ma tranti intr-un final iar la pamant, cautand naucita deprinderile de care m-am eliberat.
Am devenit un om anost, gol, si-mi pare rau pentru asta, dar orgoliul imi zbiara continuu sa nu cedez, sa nu mai dau nimanui ocazia sa ma raneasca, si singura cale de a castiga lupta cu mine este de a-i invinge pe ceilalti. Uneori imi doresc sa existe cineva care sa stie cum e sa treci prin atatea de unul singur, sa inteleaga ca am o datorie fata de mine pentru toate prin care am trecut. Am oameni langa mine, oameni care ma iubesc si ma sustin neconditionat, dar care nu ma inteleg, si ma judeca in tacerea constiintei lor, pentru ca nu au fost partasi la ceea ce eu am fost obligata sa suport ani de-a randul, care nu stiu cum e sa ai nopti nedormite rascolindu-te cu intrebari fara folos de ordinul de ce-urilor. Ma agaseaza sfaturile primite din afara, sfaturi de care nu am nevoie si nu le cer,pentru ca stiu exact ce am de facut si unde trebuie sa ajung.Nu poti sta spectator nepasator si sa crezi ca poti avea un cuvant de spus in viata altora, nu poti sa-ti exprimi opinii daca nu ai simtit niciodata deznadejdea, teama de a trai.Care nu stiu cum e sa-ti traiesti treaz cosmarurile, sa astepti ivirea intunericului pentru a te elibera de lacrimi si frustrari. E usor sa spui ca trece, dar eu sunt tot aici, si inca nu a trecut .Sau sa spui ca te asteapta o viata in fata.Evident, sunt constienta, insa asa cum am o viata in fata, am si un trecut in spate,un trecut care imi apasa greu pe umeri, si care nu-mi va mai ingadui niciodata sa ma las calcata in picioare de pasageri ai vietii mele.Poate sfaturile tale m-au determinat sa iti inlatur existenta de langa a mea.Poate,nu stiu sigur..
Prin aceste randuri am batut si ultimul cui al sufletului meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu