7.00 E ceva durere in aer dar azi sunt hotarata sa-mi tin respiratia si sa-mi vad de treaba mai departe.Azi o sa-mi tin ochii larg deschisi pentru a-mi vedea visele duse la linia de sosire, si chiar daca mi-as fi dorit odata sa le privim impreuna pe ultima lor suta de metri, acum nu-mi doresc decat sa stau acolo in spatele liniei si sa le astept cu bratele deschise.In fond, doar eu stiu cat de greu mi-a fost sa mai cred in ele, cand cei din jurul meu le-au ridiculizat si nu le-au dat nicio sansa sa creasca.Nici nu am realizat in ce moment ti-am ratacit amintirea printre atatea vise.
Si daca inainte am lasat sa inainteze pe buzele altora vorbe rautacioase ce doreau doar sa-mi ucida visele inca nenascute,acum o sa-mi tiparesc drept in inima ca visele nu vor muri niciodata atata timp cat cineva inca mai crede in ele.
Nimeni nu poate sa stea in calea unui om ce are vise in care crede.A fost o perioada cand priveam somnul doar ca pe o nevoie fiziologica fara de care nu as fi putut face fata a doua zi, dar pe masura ce realitatea nu mi-a mai dat niciun motiv pentru a inainta, dormitul a devenit un mijloc prin care ma simt mai aproape de ceea ce imi doresc.Mii de vise mi-au doborat realitatea afona in care ma afundasem, o realitate in care nu se distingea niciun sunet de speranta spre viitor.Treptat, ochii au invatat sa se intoarca de la ceea ce a fost candva spre ceea ce ar putea detine.
Nimic nu ar putea sa-mi tina azi in loc urletul de fericire si nicio forta omeneasca nu ar avea putere sa ma faca sa renunt la visele ce urmeaza.
Un om mort nu e cel lipsit de puls, ci cel lipsit de vise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu