Poate nu doar o data ti-ai dorit sa strangi lacrimile unui om si sa le plangi tu...
Cateodata nu e nevoie ca viata sa te loveasca direct pentru a te supune cruzimii ei.Poate ai resimtit nevoia acuta de a-ti dona zambetul de ieri unuia care nu mai stie cum e sa zambesti.Si cand acel cineva cantareste mai mult de jumatate din sufletul tau, te simti indreptatit sa te opui firii, sa urlii la cer, la zei, si la lume pentru nedreptatea comisa.Si tot mai speri.Speri ca vei fi auzit,ca va fi mai bine..Speri pentru ca tu inca mai poti sa o faci.Adu-i aminte si celui ce plange cum e sa speri.
Oricum ar fi, ramanem fiinte subiective.Nu ne recunoastem greselile si cu atat mai putin pe cele ale apropiatilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu