Egoismul te face uneori sa crezi ca oamenii de langa tine nu ti-ar lua niciodata umarul pe care iti prabusesti capul in momentele de cumpana, si lectia asta e una dintre cele mai greu de invatat.Spun una, pentru ca sunt inca atatea pe care nu le stiu.
E greu sa accepti ca nu esti parte din viata altcuiva, un altcineva care pentru tine reprezinta trecutul,prezentul si mare parte din viitor.Cum ar putea sa fie altfel, cand imprejurarile te determina sa crezi in tine la superlativul absolut,si nu doar sa crezi, ci si sa fii la cota maxima la care iti poate ajunge fiinta?
Chiar si azi stau si ma gandesc care au fost motivele pentru care oamenii in care altadata credeam au devenit simple himere de a caror existenta ajung cateodata sa ma indoiesc.
La ce folos pana la urma amintirile?Te trag inapoi, iti tin sufletul agatat intr-un trecut de care poate tu vrei sa te desprinzi.Viata ar trebui sa fie simpla, dar lucrurile simple sunt cele mai complicate.
Nu stiu ce vreau,cine sunt, sau unde voi ajunge.Nu gasesc nicio scapare de timp sau de destin.Nu stiu sintagme inteligente si nici nu folosesc cuvinte pompoase, dar imi doresc ca atunci cand ajung la finalul drumului meu,lung sau scurt, sa nu am nimic de regretat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu